Live

Familia regală din Marea Britanie nu va purta uniforme militare la înmormântarea Prințului Philip, pentru a nu-l stânjeni pe Harry

Data publicării:
Sursa foto: Profimedia Images

Membrii familiei regale nu vor purta uniforme militare la înmormântarea Prințului Philip, deși vor încălca tradiția, pentru a evita să-l facă pe Prințul Harry să se simtă stânjenit, informează The Guardian. Ducele de Sussex risca să fie singurul membru al familiei regale fără uniformă, deși a servit armata britanică în Afganistan.

Prințul Harry și-a pierdut titlurile militare când a renunțat la atribuțiile regale și risca să fie singurul membru al familiei fără uniformă militară, deși a servit armata britanică în Afganistan, efectuând două misiuni.

Conform protocolului, ducele de Sussex ar trebui să poarte haine civile, dar ar avea voie să-și afișeze medaliile.

Regula "fără uniforme" ar opri și un confict intern desfășurat la Palatul Buckingham. Prințul Andrew, Ducele de York, care a renunțat la atribuțiile regale după prietenia sa controversată cu omul de afaceri Jeffrey Epstein, condamnat pentru abuzuri sexuale, urma să fie avansat la gradul de amiral în 2020, la împlinirea vârstei de 60 de ani, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. Acum, dezbaterea era dacă Prințul Andrew ar urma să aibă voie sau nu să apară la înmormântare într-o uniformă de amiral.

Palatul Buckingham ar urma să anunțe joi noi detalii despre ceremonie, inclusiv despre codul vestimentar. Potrivit publicației The Sun, care citează surse, Regina Elisabeta a II-a ar fi decis că ar fi cel mai simplu ca toți membrii familiei regale să poarte haine civile.

În cadrul altor evenimente formale, inclusiv la propria nuntă, Prințul Harry a purtat uniforma de gală a fostului său regiment, "Blues and Royals". Cu toate aceastea, după ce a renunțat la atribuțiile regale, Harry a fost obligat să renunțe la titlurile militare onorifice, inclusiv la gradul de căpitan general al Royal Marines (liderul ceremonial al forței de elită), o poziție deținută anterior și de Prințul Philip.

La o înmormântare regală, precum cea a Prințului Philip, potrivit tradiției, se purtau uniforme militare. Acest cod vestimentar a fost respectat și la ultima ceremonie regală de înmormântare, cea a Reginei Mamă Elisabeta. Cu toate acestea, regula "fără uniforme" a fost adoptată pentru înmormântarea Prințesei Margareta, dar și pentru înmormântarea Prințesei de Wales, Diana, care în acel moment nu mai era membru al casei regale.

Decizia de a încălca tradiția va fi în contradicție și cu prezența militară de amploare de la nunta Prințului Philip, care a luptat în Al Doilea Război Mondial.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prințul Harry și Meghan Markle au publicat o imagine rară cu copiii lor, pe felicitarea oficială de Crăciun

Prințului Harry ironizează zvonurile legate de divorțul de Meghan Markle. „Se pare că am divorţat de 10 sau 12 ori"

Eric Trump îi atacă pe ducii de Sussex: Această oaie neagră, cu o soție nepopulară. Ce spune despre Prințul Harry

Boris Johnson s-a dezlănțuit în noua lui carte: Macron este o „adevărată pacoste”, Starmer - „un taur cu un termometru înfipt în fund”

Partenerii noștri