Live

Eva Kaili recunoaște că i-a spus tatălui său să ascundă sutele de mii de euro primite de la Qatar

Data actualizării: Data publicării:
Eva Kaili. Foto: Profimedia Images

Eurodeputata elenă Eva Kaili, demisă din funcţia de vicepreşedintă a Parlamentului European pentru prezumtiva ei implicare în presupusul scandal de luare de mită care vizează deopotrivă Qatarul şi Marocul, a recunoscut în faţa judecătorului belgian care instrumentează cazul că i-a dat instrucţiuni tatălui ei să scoată de la domiciliu o mare sumă de bani în numerar, transmite marţi EFE.

După cum a relatat marţi ziarul belgian Le Soir, care a avut acces la mandatul de arestare emis pe 9 decembrie de judecătorul de instrucţie, social-democrata elenă şi-a recunoscut parţial participarea la complot, dat fiind că a dat instrucţiuni tatălui ei să ascundă banii.

Fosta prezentatoare de televiziune, în vârstă de 44 de ani, a mai declarat că era la curent cu activitateape care o desfăşura soţul ei, italianul Francesco Giorgi, cu fostul europarlamentar de aceeaşi naţionalitate Pier Antonio Panzeri, care apare drept presupusul creier al scandalului de influenţă şi că valizele cu bancnote treceau prin apartamentul acestuiadin Bruxelles, potrivit ziarului belgian citat.

Agenţii l-au surprins pe tatăl lui Kaili într-un hotel din centrul cartierului european al Bruxellesului cu o valiză plină cu bani, împrejurare care le-a permis să acţioneze în ciuda imunităţii parlamentare de care se bucura politiciana elenă, fiind vorba de un flagrant delict, notează Agerpres.

Citește și: Ce spune avocatul Evei Kaili despre presupusa mită dată de Qatar. Scandalul de corupție din Bruxelles, dezbătut în Parlamentul European

Kaili, care este încarcerată din 9 decembrie în închisoarea Haren (de la periferia Bruxellesului), va apărea joi în faţa unui tribunal de corecţie de primă instanţă din Bruxelles, care va decide dacă eurodeputata va rămâne în închisoare sau dacă va fi eliberată, cu sau fără condiţii.

Anterior, Giorgi, în vârstă de 35 de ani şi tată al unei fetiţe de doi ani pe care o are cu Kaili, de 44 de ani, şi-a recunoscut implicarea în scandalul de luare de mită din Parlamentul European şi l-a indicat pe Panzieri drept creierul complotului. Poliţia a confiscat de la domiciliul lui Panzieri, pus şi el sub acuzare şi aflat la închisoare ca şi Giorgi, 700.000 de euro. Soţia şi fiica lui Panzieri au fost reţinute în Italia. Un tribunal italian a decis că soţia lui Panzieri poate fi deportată în Belgia, iar marţi ar urma să se decidă dacă şi fiica poate fi extrădată.

Potrivit unor serii de interceptări ale telefoanelor familiei Panzeri, despre care informează marţi tot cotidianul Le Soir, anchetatorii au constatat că cele două femei au călătorit în Maroc pentru a primi produsede la însuşi Abderrahim Atmoun, ambasadorul Marocului în Polonia, la care ar face, pare-se, referire şi diplomatul într-o conversaţie cu fostul politician italian şi fondator al ONG-ului Fight Impunity.

Giorgi a recunoscut că a făcut parte dintr-o organizaţie folosită atât de Maroc, cât şi de Qatar, cu scopul de a interveni în afacerile europene, aşa cum a relatat şi Le Soir în urmă cu câteva zile.

În dezvăluirile de marţi, ziarul belgian afirmă că Panzeri a menţionat în faţa judecătorului de instrucţie că europarlamentarul social-democrat belgian Marc Tarabella, cercetat şi el în acest caz, era destinatarul cadourilor din Qatar, lucru pe care acesta din urmă şi apărarea sa l-au negat în repetate rânduri.

În declaraţia sa, Giorgi l-a menţionat şi el pe Tarabella şi pe eurodeputatul social-democrat italian Andrea Cozzolino, pentru care partenerul de viaţă al lui Kaili lucra ca asistent.

Potrivit mandatului de arestare pe numele lui Kaili, atunci când soţul ei a fost arestat, aceasta a încercat să-l avertizeze de ceea ce se întâmplă pe Panzeri, dar şi pe "doi europarlamentari", ale căror nume nu sunt menţionate în mandatul de arestare, potrivit ziarului belgian.

Pe lângă Kaili, aflată deocamdată în arest preventiv, mai sunt încarceraţi prin hotărâre judecătorească Panzeri şi Giorgi, în timp ce lobby-stul şi secretarul general al ONG-ului No Peace No Justice, Niccolo Figa-Talamanca, a fost eliberat şi trebuie să poarte o brăţară electronică.

Cei trei au compărut pe 14 decembrie în faţa unui tribunal de corecţie din Bruxelles, într-o audiere la care fusese convocată şi Kaili, dar la care eurodeputata nu s-a putut prezenta, la Palatul de Justiţie, din cauza unei greve a funcţionarilor judiciari, motiv pentru care audierea sa a fost amânată pentru joi.

Liderul sindical Luca Visentini, de la ONG-ul Fight Impunity, a recunoscut luni că a primit 50.000 de euro pentru campania sa pentru a deveni secretarul general al Confederaţiei Europene a Sindicatelor (CES), dar a insistat că a fost vorba despre o donaţie care nu a implicat vreun alt troc.

La rândul său, fostul comisar european Dimitris Avramopoulos - asupra politicianului conservator elen nu planează nicio acuzaţie judiciară - a recunoscut că a primit 60.000 de euro în perioada februarie 2021 - februarie 2022 de la Fight Impunity, al cărui membru de onoare era.

Citește și: Qatarul amenință Uniunea Europeană. De ce scandalul de corupție din Parlamentul European dă Europei o mare durere de cap

 

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"La 7 ani i-am spus tatălui meu că o să mă mărit cu un fotbalist de la Dinamo". După 20 de ani, i s-a împlinit visul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parlamentarii liberali au plecat de la şedinţa în care este audiată Roxana Mînzatu pentru funcţia de comisar european

Cel mai puternic grup politic din PE este în vizorul Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi

Duminică a câștigat alegerile din Lituania. Acum, nu mai este sigură că își dorește noul loc de muncă

Front comun în Parlamentul European pentru eliminarea orei de vară

Partenerii noștri