Live

Europa, lovită de un nou val de coronavirus. Noi restricții sunt impuse în majoritatea țărilor

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver / Getty Images

Pandemia de coronavirus câștigă din nou teren în Europa. Mai multe țări au anunțat introducerea unor noi măsuri mai dure pentru a controla răspândirea virusului, scrie BBC

Pe lista țărilor europene cu cele mai multe cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 se numără Rusia, cu 975.576 cazuri, Spania cu 451.792 cazuri, Marea Britanie, Italia, Franța și Germania, fiecare cu peste 200.000 de cazuri raportate. În ceea ce privește numărul deceselor, Marea Britanie se confruntă cu cel mai negru bilanț, peste 41.000 de morți, potrivit World Meters

Spania

În Spania, afectată puternic de al doilea val de coronavirus, copiii de peste șase ani vor trebui să poarte permanent masca în şcoli, a anunţat joi guvernul de la Madrid. Deşi elevii vor trebui să păstreze între ei o distanţă de 1,5 metri, cei mici vor putea să se joace între ei fără a respecta această măsură, dar numai cu colegii lor de clasă, pentru a putea fi efectuate mai uşor anchetele epidemiologice în caz de infectare. Elevii vor trebui de asemenea să se spele pe mâini de cel puţin cinci ori pe zi, dimineaţa le va fi luată temperatura şi clasele vor fi aerisite frecvent.

De asemenea, Primăria Madrid a anunţat închiderea parcurilor pe timp de noapte şi a piscinelor, în timp ce arhipelagul Balearelor a decis miercuri interzicerea accesului pe plaje noaptea, iar în regiunea sud-estică Murcia vor fi interzise întâlnirile cu mai mult de şase persoane care nu fac parte din acelaşi cămin, scrie Agerpres.

În ultimele 14 zile Spania a înregistrat 190 de noi cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori, cea mai înaltă rată de contagiune în rândul statelor UE, numărul internărilor şi al deceselor începând de asemenea să crească, după ce peste 29.000 de oameni au murit în această ţară în urma infectării cu noul coronavirus de la începutul epidemiei.

Franța

În Franța, purtarea măștii a devenit obligatorie, în Paris, inclusiv în spaţiile deschise. Există o „revenire incontestabilă a epidemiei”, a declarat premierul francez, Jean Castex, după ce, joi, s-a înregistrat un nou record privind cazurile COVID.

Joi, 21 de departamente franceze, inclusiv Paris și Bouches du Rhône, au fost declarate "zone roșii" din cauza unei circulații mai mari a coronavirusului. Astfel, prefecții au dreptul să limiteze circulația persoanelor și a vehiculelor, să interzică evenimente cu un anumit număr de persoane sau să închidă provizoriu restaurante, muzee sau piețe.

Germania

În Germania, oficialii au cerut cetățenilor să nu mai călătorească în țări și regiuni considerate „cu risc ridicat” și interzicerea evenimentelor cu un public numeros a fost prelungită până la sfârșitul anului. Totodată, Angela Merkel vrea să-i amendeze pe cei care nu poartă mască în magazine sau în mijloacele de transport în comun. 

Cancelarul german se declară și în favoarea unei limitări a numărului de persoane în adunări private la 25, sau la 50 dacă acestea sunt organizate în locuri publice precum restaurantele, iar autorităţile îşi vor înăspri controalele pentru a se asigura că perioadele de carantină sunt bine respectate şi vor impune amenzi dacă nu se va întâmpla aşa.

Chiar dacă răspândirea virusului este "în prezent încă net mai redusă decât vârful atins în martie şi aprilie", autorităţile evidenţiază faptul că, "în ultimele săptămâni, numărul de infecţii a crescut din nou".

Germania înregistrează circa 1.500 de noi cazuri zilnic, cel mai mare nivel de la sfârşitul lunii aprilie. Recordul a fost de circa 6.000 de cazuri şi a fost înregistrat la început de aprilie.

Polonia

Polonia va interzice toate zborurile din România și alte 45 de ţări, începând din 2 septembrie, în condiţiile în care ţara se luptă cu o creştere a cazurilor de infecţie cu coronavirus. 

"Din cauza ameninţării răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, este necesar să ne exercităm dreptul de a reintroduce o interdicţie a traficului aerian pentru a reduce ameninţarea la adresa sănătăţii publice", se arată în proiectul de act normativ.

Marea Britanie

În Marea Britanie, în zonele unde transmiterea virusului este ridicată, adulţii şi elevii trebuie de acum înainte să poarte mască atunci când se deplasează în interiorul unităţilor de învăţământ. Portul măştii nu va fi obligatoriu în sălile de clasă, unde se estimează că riscurile sunt mai mici. În restul ţării, guvernul nu recomandă portul măştii, dar lasă unităţile să decidă „dacă acestea consideră că este adecvat pentru situaţia lor particulară”, a precizat Ministerul Educaţiei într-un comunicat publicat marţi seară.

În ceea ce privește persoanele care ajung pe teritoriul acesti țări, s-a impus instituirea carantinei de 14 zile pentru cei care provin din țări cu o creștere considerabilă a infectărilor, precum Elveția, Cehia, Spania sau Franța, scrie The Guardian

România

În România, măștile de protecție și obligatorii, în mai multe județe și în municipiul București, în spațiile publice închise și deschise. Însă, începând cu data de 1 septembrie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis redeschiderea restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităților de cazare. Barurile și discotecile rămân închise, iar terasele vor funcționa până la ora 24:00.

Italia

Italia a fost prima ţară occidentală lovită de pandemia, însă, după o situaţie sanitară gravă în martie şi aprilie, a raportat timp de mai multe săptămâni date mai bune decât alte state europene. Însă, în ultima perioadă, înmulţirea semnificativă a cazurilor alimentează îngrijorările legate potenţiale probleme pentru programata redeschidere a şcolilor în septembrie.

Guvernul italian a decis ca purtarea măștilor să fie obligatorie între orele 18:00 - 6:00, în efortul de a reduce răspândirea coronavirusului. De asemenea, pe fondul creșterii cazurilor de infectare, s-a decis închiderea cluburilor de noapte, potrivit Euronews.

Totodată, Italia a anunțat că a dat startul testelor pe voluntari a unui potenţial vaccin împotriva COVID-19, alăturându-se astfel eforturilor globale de a dezvolta un răspuns pentru un virus care dă semne de revenire în Europa.

Olanda

Măștile de protecție, acum comune în mare parte din Europa, reprezintă un subiect care a creat confuzie în Olanda, unde șeful Institutului Național de Sănătate Publică, Jaap van Dissel, a declarat că măștile oferă o „protecție falsă” împotriva coronavirusului, scrie The New York Times. Însă, purtarea lor este obligatorie în transportul public.

Guvernul olandez a subliniat că respectarea distanțării fizice este foarte importantă, în orice situație. De asemenea, autoritățile au îndemnat cetățenii să nu aibă mai mult de șase invitați în casă.

Rusia

Rusia, în schimb, a mai relaxat măsurile anti-COVID, dar a anunțat dezvoltarea unui vaccin împotriva virusului, fapt ce a stârnit controverse în rândul comunității internaționale a experților din domeniul Sănătății.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a primit cu prudenţă vestea că Rusia a înregistrat primul vaccin împotriva COVID-19 şi a semnalat că acest vaccin, la fel ca celelalte, trebuie să urmeze etapele de precalificare şi evaluare stabilite de această organizaţie privind eficacitatea şi siguranţa. Unii cercetători se tem că Rusia ar putea pune prestigiul naţional în faţa siguranţei.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un nou studiu arată efectele de lungă durată ale COVID. Oboseala, printre cele mai frecvente afecțiuni

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Polonia a primit, după doi ani de așteptare, primele miliarde de euro din PNRR, după reforme ale guvernului Tusk

Coreea de Nord este gata să primească primii turiști, după patru ani în care nu au mai fost acordate vize de călătorie

Partenerii noștri