Live

Erdogan pune o nouă condiție pentru intrarea Suediei în NATO: cere redeschiderea negocierilor de aderare a Turciei la UE

Data publicării:
Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei. Foto: Profimedia Images

Ankara va sprijini intrarea Suediei în NATO dacă Uniunea Europeană redeschide negocierile pentru aderarea Turciei la UE, a spus luni preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

„Deschideţi mai întâi calea pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană şi apoi vom deschide calea pentru Suedia, la fel cum am deschis calea pentru Finlanda”, a spus Erdogan în ajunul summitului anual al NATO de la Vilnius, relatează presa internațională citată de Agerpres.

Negocierile dintre Turcia şi UE se află într-un impas de mai mulţi ani.

Comisia Europeană apreciase la sfârşitul anului 2020 că şansele de aderare ale Ankarei erau „într-un punct mort” din cauza deciziilor contrare intereselor UE luate de liderii săi.

Turcia şi-a depus candidatura la Comunitatea Economică Europeană în 1987 şi la Uniunea Europeană în 1999, dar negocierile de aderare la UE, care au început în 2005, au fost împiedicate de o serie de probleme spinoase şi de lipsa de entuziasm a unor ţări-cheie din UE.

Preşedintele turc a reiterat luni că unda verde a Turciei pentru aderarea Suediei la Alianţa Nord-Atlantică depinde de „realizarea punctelor incluse în acordul tripartit” semnat la summitul NATO de la Madrid de anul trecut între Turcia, Suedia şi Finlanda.

Erdogan, care urmează să discute luni cu premierul suedez Ulf Kristersson şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, continuă să critice Suedia pentru presupusa indulgenţă faţă de militanţii kurzi care s-au refugiat pe teritoriul său.

Preşedintele turc urmează să poarte discuţii şi la Vilnius cu preşedintele american Joe Biden.

Turcia este ultima ţară din NATO, alături de Ungaria, care se opune aderării Suediei, în ciuda măsurilor luate de ţara scandinavă, inclusiv o reformă a Constituţiei sale şi adoptarea unei noi legi antiterorism.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Declarație dură a unei delegații a Congresului SUA la NATO, despre interferența Rusiei în alegerile din România

Partenerii noștri