Live

Erdogan cere Rusiei să nu invadeze Ucraina: „Ar trebui să reexamineze situaţia mondială înainte de a face acest pas”

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut Rusiei să nu „invadeze” Ucraina, potrivit declaraţiilor difuzate de agenţia de presă turcă oficială Anadolu, citată de AFP, pe fondul temerilor Kievului şi Occidentului cu privire la o posibilă agresiune din partea Rusiei împotriva ţării vecine, la frontiera cu care Moscova a comasat zeci de mii de militari şi echipamente.

Erdogan este citat şi cu afirmaţia că perspectiva unei invazii ruseşti în Ucraina nu este realistă şi că trebuie să discute despre această criză cu preşedintele rus Vladimir Putin, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

„Rusia ar trebui să reexamineze situaţia mondială şi propria sa situaţie înainte de a face acest pas”, a declarat şeful statului turc presei în cursul unei vizite oficiale luni în Albania.

„Nu consider o invazie a Rusiei în Ucraina drept o abordare realistă pentru că Ucraina nu este o ţară oarecare. Ucraina este o ţară puternică”, a adăugat Erdogan, într-o declaraţie difuzată de postul de televiziune turc NTV.

„Această regiune nu va accepta un nou război. Nu ar fi corect”, subliniază preşedintele turc.

„Nu puteţi gestiona aceste lucruri urmând logica: 'Voi invada această zonă, o voi acapara!'”, a afirmat Erdogan, care are relaţii strânse cu Kremlinul.

„Bineînţeles, trebuie să punem aceste probleme pe masa tratativelor cu (Vladimir) Putin şi să le discutăm”, a mai spus preşedintele turc.

Turcia, ţară membră NATO, întreţine relaţii bune atât cu Kievul, cât şi cu Moscova, dar se opune politicilor ruse în Siria şi în Libia, precum şi anexării peninsulei Crimeea.

În timp ce cooperează cu Rusia în materie de apărare şi energie, Ankara a vândut Kievului drone sofisticate, ceea a generat indignarea Moscovei.

În noiembrie, Erdogan declarase că Turcia este dispusă să preia rolul de mediator al crizei, oferta salutată de Ucraina, dar respinsă de Rusia, notează Reuters.

Ankara susţine de asemenea că sancţiunile (occidentale) împotriva Rusiei nu ar fi o soluţie la problemă.

Moscova - care a concentrat zeci de mii de trupe la frontiera ucraineană, ceea ce a generat temerea Occidentului cu privire la o posibilă agresiune în ţara vecină - a dezminţit orice intenţii belicoase şi susţine, dimpotrivă, că ea se simte ameninţată de consolidarea NATO în regiune.

Rusia şi Belarus au justificat marţi exerciţiile militare „inopinate” de pregătire de luptă la graniţele UE şi Ucrainei prin tensiunile cu Occidentul, într-un moment în care eforturile diplomatice de detensionare a situaţiei par să fi intrat în impas.

Moscova şi Washingtonul urmează să se pronunţe în următoarele zile în ceea ce priveşte viitorul negocierilor dintre ele, după ce trei runde de discuţii între Rusia şi Occident nu au reuşit să dezamorseze riscul unui nou conflict în Ucraina.

Ca răspuns la revoluţia prooccidentală din Ucraina (toamna 2013-2014), calificată de Kremlin drept o „lovitură de stat”, orchestrată de Occident, în special de SUA, Moscova a anexat în 2014 peninsula ucraineană Crimeea şi este percepută ca „finanţatorul” miliţiilor separatiste proruse din estul Ucrainei, scena unui război de aproape opt ani

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Patru morți după ce un elicopter a intrat în clădirea unui spital, în Turcia

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri