Erdogan anunță capturarea soției fostului lider ISIS și ironizează SUA
Turcia a anunțat că a capturat-o pe soția fostului lider al grupului Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, informează BBC.
Cu doar o zi în urmă, autoritățile de la Ankara au spus că au reținut-o pe sora lui al-Baghdadi.
Abu Bakr al-Baghdadi s-a sinucis în timpul unui raid desfășurat de forțele americane în Siria, detonând o încărcătură explozibilă.
Moartea sa a fost anunțată ca o victorie de către președintele SUA Donald Trump, însă criticii acestuia spun că ISIS este în continuare o organizație periculoasă în Siria și alte țări.
Săptămâna trecută, gruparea jihadistă a confirmat moartea lui al-Baghdadi și a anunțat numirea unui nou lider.
Erdogan ironizează SUA, după moartea liderului ISIS: "Au pornit o campanie de comunicare"
Erdogan a anunțat capturarea soției fostului lider ISIS, menționând că forțele turce îl au în custodie și pe cumnatul acestuia.
"Statele Unite au anunțat că Baghdadi s-a sinucis într-un tunel. Au pornit o campanie de comunicare pe acest subiect", a spus Erdogan, referindu-se la detaliile făcute publice de oficialii americani. "Anunț aici pentru prima dată: am capturat-o pe soția fostului lider ISIS și nu am făcut făcut atât de mult zgomot pe acest subiect. Totodată, am capturat-o pe sora și cumnatul lui Baghdadi în Siria", a adăugat președintele turc.
Cu o zi în urmă, oficialii turci au declarat că sora lui Baghdadi a fost capturată și că va putea oferi informații foarte importante despre organizația teroristă. Femeia a fost prinsă în provincia Alep.
Sora lui Baghdadi a fost descoperită într-o rulotă, unde trăia alături de familia sa, și este interogată sub suspiciunea de legături cu ISIS.
Editor web: Vlad Mironescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News