Live

Emmanuel Macron: În China, evident s-au întâmplat lucruri pe care nu le știm

Data publicării:
Emmanuel Macron, președintele Franței / Foto: Getty Images

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat joi că există zone de umbră în gestionarea pandemiei de coronavirus de către China, declarând publicaţiei Financial Times că „evident, s-au întâmplat lucruri pe care nu le ştim”, notează AFP, preluată de Agerpres.

„Să nu avem acea naivitate care constă în a spune că este mult mai puternic”, a subliniat preşedintele francez în legătură cu modul în care China a gestionat situaţia. „Nu ştim. Şi, evident, s-au întâmplat lucruri pe care nu le ştim”, a adăugat el.

Rezervele exprimate de şeful statul francez se alătură semnelor de întrebare ridicate de Londra şi Washington. 

Marea Britanie a avertizat, joi, China că va trebui să răspundă unor „întrebări dure” cu privire la apariţia coronavirusului şi de ce nu a fost oprit mai devreme. La rândul său, administraţia Trump a acuzat Beijingul că a „ascuns” gravitatea pandemiei la declanşarea sa în China şi a suspendat marţi contribuţia americană la funcţionarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), reproşându-i că s-a aliniat poziţiilor chineze.

Rusia a intervenit şi ea, joi seară, dar pentru a lua apărarea Beijingului. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a apreciat, în cursul unei discuţii cu omologul său chinez, Xi Jinping, drept „contraproductive” acuzaţiile vizând Beijingul, suspectat de dezinformare în privinţa noului coronavirus apărut în China.

Pe de altă parte, SUA şi Rusia trebuie să se ajute reciproc în contextul pandemiei de COVID-19, crede preşedintele rus Vladimir Putin, citat joi de purtătorul său de cuvânt.

Citiți și: Piețele „umede” din Wuhan au fost redeschise. În difuzoare se aud mesaje care proclamă „victoria” țării împotriva virusului

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Partenerii noștri