Live

Elveţia s-a alăturat noului pachet de sancţiuni al UE împotriva Rusiei. Președintele țării: Neutralitatea nu este sub semnul întrebării

Data actualizării: Data publicării:
Preşedintele Elveției, Ignazio Cassis. Foto: Profimedia Images

Elveţia s-a alăturat celui de-al şaptelea pachet de sancţiuni al UE împotriva Rusiei, însă țara "este totuși neutră", a declarat preşedintele elveţian, Ignazio Cassis, care a ţinut să facă distincţia între ''neutralitatea'' militară şi condamnarea unei încălcări a dreptului internaţional.

''Evident că există în Europa un sentiment de unitate mai puternic contra acestei agresiuni (a Rusiei împotriva Ucrainei) care ne-a arătat tuturor situaţia păcii de care s-a beneficiat de 70 de ani'', a declarat preşedintele în exerciţiu al Confederaţiei Elveţiene, într-un interviu acordat mai multor jurnalişti la sediul ONU de la New York, notează AFP. 

Însă ''Elveţia este totuşi neutră, neutralitatea Elveţiei nu este sub semnul întrebării'', a dat el asigurări, respingând mai ales ideea unei apropieri a ţării sale de NATO.

''Neutralitatea este destul de simplă: nu se ia parte la un război, nu se trimit arme sau trupe într-un război şi nu se dă teritoriu în schimbul armelor sau trupelor părţilor aflate în război, nici nu se participă la o alianţă militară ca NATO'', a detaliat Cassis, potrivit sursei citate de Agerpres.  Dar ''în jurul acestei neutralităţi, există o politică externă şi de securitate şi a condamna încălcarea dreptului internaţional de către această agresiune militară rusă este o obligaţie axată pe Constituţie şi care nu lezează cu nimic neutralitatea'', a insistat el.

Elveţia a reluat sancţiunile contra responsabililor ruşi decise de Uniunea Europeană după începerea invaziei militare ruse contra Ucrainei.

Pentru prima dată de la aderarea sa la ONU în urmă cu 20 de ani, Elveţia a fost aleasă, în luna iunie, să ocupe de la 1 ianuarie un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate.

”Elveţia s-a alăturat celui de-al şaptelea pachet de sancţiuni al Uniunii Europene şi sunt recunoscător pentru asta. Atunci când o astfel de ţară nu rămâne neutră în ceea ce priveşte protecţia valorilor şi a moralităţii umane, acesta este un semnal foarte important pentru întreaga lume”, a afirmat Zelenski, miercuri, într-un mesaj postat pe rețelele sociale.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UE ar putea renunța la o parte dintre sancțiunile impuse Siriei. Ce condiții trebuie să îndeplinească noua putere de la Damasc

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Partenerii noștri