Live

Elon Musk îi amenință pe angajații Twitter: Ori munciți la extrem, ori plecați acasă

Data publicării:
Elon Musk. Foto: Profimedia Images

Elon Musk le-a dat angajaților săi de la Twitter un nou ultimatum – au până joi să anunțe dacă sunt dispuși să „lucreze extrem”, altfel vor trebui să plece din compania, conform unei copii a unui email intern trimis în ceas de noapte de miliardar și obținut de CNN.

„În viitor, pentru a construi un Twitter 2.0 extraordinar și pentru a avea succes într-o lume tot mai competitivă, va trebui să lucrăm extrem de dur”, le transmite Elon Musk angajaților săi în mesaj.

„Asta înseamnă că vom lucra multe ore și la intensitate ridicată. Doar performanțele excepționale vor fi suficiente pentru o notă de trecere”, a mai spus el.

În mesaj, Musk le atrage atenția angajaților săi că Twitter va fi „mult mai focalizat pe inginerie” și le dă, apoi, un ultimatum - „Dacă sunteți siguri că vreți să fiți parte din noul Twitter, apăsați da pe link-ul de mai jos”.

Miliardarul spune că angajații care nu au accesat acel link până la ora locală 17:00, vor fi dați afară cu plata a trei salarii compensatorii.

Emailul, cu titlul „Un drum bifurcat”, vine după ce Musk a deschis conflicte cu angajații săi și public și privat prin abordarea sa la conducerea companiei. Imediat după ce a cumpărat platforma socială, Musk a dat afară consiliul de administrație și principalii șefi ai companiei, dar și jumătate dintre angajați, inclusiv oameni din roluri cruciale în companie.

Între timp, Musk stabilește obiective ambițioase pentru schimbarea platformei și își obligă angajații să facă lucruri absurde sau contradictorii. Recent, el i-a pus pe programatori să printeze pagini întregi de cod pe care l-au realizat recent, după care nu a mai vrut să-l vadă și le-a cerut să distrugă hârtiile.

Recent, un angajat al companiei a scris pe rețea că a dormit la birou, obligat fiind să muncească ore în plus. Musk însuși a susținut că a muncit 120 de ore pe săptămâna într-o perioadă și că a dormit pe podea într-o fabrică Tesla.

În interior, Twitter s-a confruntat cu opoziție și cu îngrijorări din partea angajaților săi. În cazul plății pentru bifa de verificare, angajații i-au trimis un documente cu o listă de probleme și posibile efecte perverse pe care această măsură absurdă ar urma să le aibă. Miliardarul a lansat sistemul fără să implementeze măsurile de siguranță propuse, iar efectele nu au întârziat să apară. Twitter a suspendat implementarea sistemului la doar două zile după lansare lui, iar Musk a spus, marți, că intenționează să restarteze procesul la sfârșitul lunii.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Vrem ca oamenii să zboare pe alte planete”. Cum vede directoarea operaţională a SpaceX viitorul companiei

Averea lui Elon Musk a ajuns aproape cât PIB-ul României, după ce Trump a câștigat alegerile din SUA

Elon Musk confirmă că a concediat 80% dintre angajații Twitter (actuala X)

„Marea Britanie se transformă în Stalin”. Replica lui Musk, în controversa rolului jucat de X în răspândirea dezinformării

Partenerii noștri