Video&Foto Elisabeta a II-a, portretul unei regine a recordurilor. 70 de ani de domnie, marcați de schimbări uriașe, dar și de scandaluri
Marea Britanie sărbătorește un moment unic în istorie: Jubileul de Platină al singurului său suveran care a ajuns la 70 de ani de domnie. Regina Elisabeta a II-a se află de atât de mult timp pe tron, încât pentru milioane de britanici, ea este singurul monarh pe care l-au cunoscut de când s-au născut. Regină a recordurilor, Elisabeta este cel mai longeviv monarh și are cea mai lungă domnie din istoria Regatului Unit.
Regina Elisabeta a II-a este de 70 de ani șefa Casei de Windsor. O adevărată eră elisabetană, marcată de schimbări sociale și politice uriașe, timp în care monarhia și suverana însăși au rămas simboluri ale stabilității naționale.
Elizabeth Alexandra Mary s-a născut la 21 aprilie 1926. Era primul copil al viitorului rege George al VI-lea, iar mama sa provenea dintr-o străveche familie nobiliară, care deținea atunci și cele mai întinse domenii din Scoția.
Un destin care s-a schimbat dramatic
Prințesa Elisabeta a fost un copil retras, o fetiță foarte cuminte, foarte ordonată. Dar deși mica prințesă ar fi trebuit să aibă un rol secundar în cadrul casei regale, destinul ei s-a schimbat radical pe 11 decembrie 1936, când unchiul ei, regele Edward al VIII-lea a abdicat pentru a se putea căsători cu femeia pe care o iubea, americanca Wallis Simpson. Coroana a revenit automat tatălui Elisabetei, încoronat ca George al VI-lea. Elisabeta a devenit astfel moștenitoarea tronului, s-a mutat împreună cu părinții și sora sa Margareta și brusc, îndatoririle sale s-au schimbat.
Adolescența i-a fost umbrită de al Doilea Război Mondial, când prințesa nu a stat deoparte, a devenit șofer de ambulanță în cadrul armatei britanice. Când a împlinit 21 de ani, a susţinut primul său discurs memorabil către Commonwealth.
„Declar solemn în faţa tuturor că întreaga mea viaţă, fie lungă sau scurtă, va fi dedicată slujirii voastre şi marii noastre familii imperiale căreia îi aparţinem cu toţii”, declara Elisabeta a II-a la 22 aprilie 1947, în Africa de Sud
În același an, Elisabeta se căsătorea cu Philip, prinț de Grecia și Danemarca. Era începutul unui mariaj de 73 de ani. La căsătoria lor, în noiembrie 1947, au participat zeci de capete încoronate din Europa, printre care și vărul ei, regele Mihai al României. Cinci ani mai târziu, în 1952, Elisabeta devenea ea însăși regină, după moartea tatălui său, iar în 1953, după trecerea perioadei de doliu, era încoronată la Westminster Abbey. Era prima încoronare transmisă în direct la televiziune, în toată lumea.
Moartea prințesei Diana zguduie monarhia britanică
Elisabeta și Philip au avut patru copii: moştenitorul tronului, prințul Charles - născut în 1948, urmat de Anne, Andrew şi Edward, la care se adaugă 8 nepoți și 12 strănepoți. O familie numeroasă, la fel ca problemele sale: divorțuri, relații extraconjugale, apariții controversate. Rând pe rând, toți copiii reginei cu excepția lui Edward au divorțat.
Despărțirea lui Charles de Diana și moartea „Prințesei inimilor” în 1997, într-un cumplit accident de mașină, au afectat puternic imaginea casei regale și a suveranei însăși. Tăcerea Palatului Buckingham imediat după accident a atras critici puternice. Regina le-a pus capăt în cele din urmă prin mesajul ei și prin funeraliile desfășurate la Westminster Abbey, deși Diana nu mai făcea parte din familia regală.
„A fost mereu un om excepțional și talentat. În vremuri bune și grele, ea nu și-a pierdut capacitatea de a zâmbi și a râde și nici pe aceea de a-i inspira pe alții cu bunătatea și căldura sa”, a spus Elisabeta a II-a despre fosta sa noră.
Moartea Dianei a umbrit imaginea casei regale peste un deceniu. Adevărata împăcare între suverană și popor a venit în 2011, odată cu nunta lui William cu Kate Middleton.
Scandaluri care au marcat monarhia
Domnia Reginei Elisabeta a II-a a avut parte de foarte multe momente bune, dar și de unele dezastruoase. Iar adesea, scandalurile nu au venit din deciziile luate, ci chiar din familie. Chiar căsătoria sa cu Philip, născut prinț grec, a fost controversată, deoarece el nu era văzut de societatea vremii drept potrivit pentru viitoarea suverană. Sora Reginei, prințesa Margaret, a fost rebela familiei, cu numeroase aventuri amoroase intens mediatizate. Apoi scandalurile au afectat și următoarele generații. Trei din cei patru copii ai suveranei au avut căsnicii care s-au năruit cu scandal și în atenția presei. Nici nepoții nu au fost feriți de probleme.
Cel mai recent scandal care a cutremurat Casa Windsor l-a vizat pe Prințul Andrew, considerat fiul favorit al Reginei Elisabeta a doua. La începutul anului, el a fost lăsat fără toate patronajele regale și gradele militare pe care le avea și nu mai poate folosi nici apelativul de Alteță Regală. Decizia a venit după ce un tribunal american a decis că procesul civil de abuz sexual în care era implicat poate continua. Până la urmă, Prințul Andrew s-a înțeles în afara tribunalului cu acuzatoarea lui. Astfel, nu a fost găsit vinovat niciodată, dar a trebuit să plătească despăgubiri, estimate de presă la 12 milioane de dolari. A fost punctul culminant al unui scandal care mocnea de ani de zile.
Un scandal care încă nu s-a stins este cel legat de Prințul Harry. Ca și unchiul lui, Andrew, a fost lăsat fără patronajele civile și fără gradele militare onorifice pe care le avea. Oficial, ducii de Sussex s-au retras ca să aibă parte de intimitatea pe care nu o aveau ca membri activi ai Familiei Regale. Harry și Meghan s-au mutat în Canada, apoi în California, dar nu au stat departe de lumina reflectoarelor.
Înainte de Megxit, prințul Harry era printre cei mai populari membri ai Familiei Regale britanice, în ciuda scandalurilor în care a fost implicat de-a lungul timpului. A apărut pe primele pagini ale ziarelor din toată lumea îmbrăcat în uniformă nazistă, cu tot cu banderolă cu zvastică pe mână sau a fost fotografiat dezbrăcat. S-a schimbat mult după stagiul militar, îndeplinit inclusiv pe frontul din Afganistan. După ani de zile de la perioada zbuciumată a tinereții sale, Harry mărturisea că a suferit de depresie, în mare parte după trauma suferită de moartea mamei sale, Prințesa Diana. Avea doar 13 când și-a condus mama pe ultimul drum.
Kate face dezvăluiri emoționante
Sicriul Reginei Elisabeta a II-a a ajuns la Edinburgh
Cum a fost întâmpinat de public noul rege Charles al III-lea
Bogățiile Coroanei. Averea Reginei Elisabeta a II-a
Regina Elisabeta a II-a a murit. Filmul evenimentelor
Legăturile cu România ale lui Charles, noul rege al Marii Britanii
Regina Elisabeta a II-a avea simțul umorului. Întâmplarea povestită de bodyguardul ei
Kate, regina eleganței la Jubileul de Platină
Prințul Louis, vedeta de la Jubileul Reginei
Decesul Prințesei de Wales din 1997 a fost punctul culminant al unuia dintre cele mai grave scandaluri care au afectat Familia Regală britanică în timpul domniei reginei Elisabeta a II-a. Casătoria prințului Charles, moștenitorul tronului, cu Lady Diana Spencer, în 1981, a fost controversată. Era o diferență mare de vârstă - 13 ani. Ea 20, el 33.
La puțin timp după nuntă, a apărut și primul copil - prințul William, în 1982. Apoi și al doilea, prințul Harry, în 1984. Deși la începutul căsniciei Charles și Diana păreau că formează un cuplu fericit, nu a trecut mult timp până când au început să apară zvonuri despre infidelitate de ambele părți.
Prințul Charles și Prințesa Diana s-au duelat prin intermediul și cu ajutorul presei britanice.
„A fost un război al familiei Wales. Orice făcea Charles, Diana trebuia să facă ceva mai bun”, spunea Richard Kay, jurnalist și prieten al prințesei Diana.
Inevitabilul s-a produs în 1992, care a fost unul dintre cei mai dificili ani ai domniei Reginei Elisabeta a II-a. Prințul Charles și Prințesa Diana s-a despărțit oficial. La fel au făcut și Prințul Andrew și soția lui, Ducesa Sarah. Iar Prințesa Anne a divorțat și s-a recăsătorit la scurt timp. Popularitatea Casei Regale s-a prăbușit.
„1992 nu va fi un an la care să mă gândesc cu plăcere. Ca să-l citez pe unul dintre jurnaliștii mai empatici, a fost un annus horribilis”, recunoștea regina.
De atunci, situația s-a îndreptat, iar monarhia a devenit din nou populară. Prințul Charles s-a căsătorit cu iubita lui din tinerețe, Camilla, în 2005. Anul acesta, Regina Elisabeta a II-a a transmis că își dorește ca ducesa Camilla să aibă titlul de „Regină” atunci când Prințul Charles va deveni rege.
Cum și-a câștigat regina respectul a zeci de milioane de oameni
Dincolo de suișurile și coborâșurile vieții de familie de la Curte, Elisabeta a II-a a câștigat respectul britanicilor, dar și a milioane de oameni din afara Marii Britanii și a Commonwealth-ului, grație tactului și tenacității sale. În timpul domniei sale de șapte decenii, regina a călătorit în peste 100 de țări, i-a întâlnit pe cei mai admirați, dar și mai controversați lideri ai lumii, inclusiv pe dictatorul român Nicolae Ceaușescu, pentru care guvernul de la Londra a insistat să fie organizată o vizită de stat.
În 70 de ani de domnie, Elisabeta a II-a a făcut istorie prin recordurile sale, demne de invidia oricărui cap încoronat. Suverana de 96 de ani a trecut prin trei războaie. Este totodată cea mai fotografiată persoană din istorie, dar şi primul suveran care a învestit o femeie în funcţia de premier. De fapt, de la urcarea pe tron, în 1952, suverana a avut 15 prim-miniștri. În același timp, domnia ei se întinde de-a lungul mandatelor a 14 președinți americani, de la Harry Truman la Joe Biden.
„În viețile noastre, domnule președinte, am văzut ce este mai rău, dar și mai bun pentru continentul nostru. Am văzut cât de repede lucrurile se pot schimba în bine, dar știm că trebuie să muncim din greu pentru a menține beneficiile postbelice”, declara suverana britanică în 2015 la o întâlnire cu președintele Germaniei, Joachim Gauck.
De la Jubileu de Argint, la Jubileu de Platină
Acum, la 10 ani de la Jubileul de Diamant din 2012, când lumea s-a schimbat radical, discursul reginei are un caracter cu adevărat profetic, în timp ce politcienii nu par să fi învățat prea multe din greșelile trecutului.
Regina Elisabeta a doborît mai multe recorduri în cei 70 de ani de când domnește, iar unul din ele este, firește, și numărul jubileelor, de la cel de argint la acela de platină.
În 1977 a avut loc Jubileul de Argint, dedicat celor 25 de ani de când regina Elisabeta a doua a urcat pe tronul Marii Britanii.
În 2002, regina a sărbătorit Jubileul de Aur, când a împlinit 50 ani de domnie.
În 2012, Elisabeta a doua a depășit o altă bornă istorică - șase decenii de la urcarea pe tron. Își egala astfel stră-străbunica, pe regina Victoria. Jubileul de Diamant era, de fapt, doar încă o treaptă până la cea de acum, când Elisabeta a II-a serbează 70 de ani domnie - cea mai lungă din istoria Regatului Unit.
Detalii mai puțin cunoscute despre Regina Elisabeta a II-a
1. Are nouă tronuri regale: șase la Buckingham, două la Westminster Abbey și unul în Camera Lorzilor.
2. Vorbește fluent limba franceză, pe care a învățat-o de la guvernantele sale.
3. A trimis primul său e-mail în 1976, de la o bază a armatei.
4. Are o avere netă de 370 de milioane de lire sterline.
5. Deține toți delfinii și balenele din apele britanice, datorită unui act emis în 1324.
6. Cadouri neobișnuite primite: jaguari și leneși din Brazilia, castori din Canada.
7. Tony Blair este cel dintâi premier născut în timpul domniei sale, în 1953.
8. Are o pernă în sufrageria de la Balmoral, pe care sunt brodate cuvintele „Este bine să fii regină”.
9. De obicei poartă o ținută într-o singură culoare, ca să fie văzută în mulțime.
10. Cea mai vârstnică persoană căreia i-a scris o scrisoare a fost un canadian de 116 ani.
11. A participat la fiecare deschidere a parlamentului, cu excepția celor din 1959, 1963 și 2022.
12. Este primul monarh britanic care a vizitat China, în 1986.
13. Îi plac dansurile tradiționale scoțiene.
14. Este un columbofil pasionat.
15. Are bani în poșetă doar duminica, pentru a-i dona la biserică.
16. În 2019 a renunțat să conducă pe drumurile publice.
17. Prințul George îi spune afectuos „Gan-gan”, termen ce descrie străbunicile din familia regală.
18. Cel puțin opt actrițe au interpretat rolul său în filme și seriale TV.
19. Este a șasea femeie care a urcat pe tronul Marii Britanii.
20. Face donații către aproape 130 de organizații medicale și pentru drepturile animalelor.
21. A participat la primul său apel Zoom în 2020.
22. Este al 40-lea monarh de când William Cuceritorul a obținut coroana Angliei în 1066
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News