Live

După ce a dezvăluit scandalurile cu familia regală, prinţul Harry refuză să promită că va merge la încoronarea lui Charles al III-lea

Data publicării:
Prințul Harry. Foto: GettyImages

Prinţul Harry a refuzat să îşi ia angajamentul că va participa la încoronarea tatălui său, Charles al III-lea, potrivit unui fragment extras dintr-un interviu acordat postului britanic ITV. Declarația vine după dezvăluirile privind conflictele sale cu familia regală britanică. Prințul Harry a adăugat că păstrarea tăcerii cu privire la aceste probleme nu ar rezolva nimic.

Harry a înregistrat două interviuri care vor fi difuzate înainte de publicarea cărţii sale de memorii Spare, săptămâna viitoare, în care fiul cel mic al lui Charles ar putea aduce alte critici usturătoare familiei regale şi colaboratorilor acesteia, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Întrebat dacă va participa la încoronare în cazul în care va fi invitat, Harry a spus: Se pot întâmpla multe lucruri de acum până la atunci. Dar, ştiţi, uşa este întotdeauna deschisă, mingea este în curtea lor”.

Sunt multe lucruri de discutat şi sper cu adevărat că ei sunt dispuşi să se întâlnească şi să vorbească despre asta, a adăugat el.

Clipul a fost postat de ITV pe Twitter joi, la câteva ore după ce ziarul The Guardian a publicat extrase din cartea lui Harry în care acesta îl acuză pe fratele său mai mare, William, că l-a trântit la podea în timpul unei dispute.

Nu ştiu dacă a rămâne tăcut face vreodată lucrurile mai bune, a subliniat Harry.

Întrebat despre reacţia lui William la criticile sale, după ce a renunţat la îndatoririle regale în 2020, Harry a răspuns: El ar spune probabil tot felul de lucruri diferite.

Interviul acordat ITV şi o altă apariţie, la emisiunea 60 Minutes de pe postul american CBS, vor fi difuzate duminică, cu două zile înainte de publicarea autobiografiei lui Harry.

Prinţul Harry susţine în cartea sa autobiografică "Spare" (Rezerva) că a fost bătut în 2019 de fratele său, William, moştenitorul coroanei, după o ceartă legată de căsătoria sa cu actriţa Meghan Markle.

Confruntarea ar fi avut loc în casa Prinţului Harry din Londra, în 2019. Atunci, într-o discuţie între patru ochi cu Prinţul William, acesta din urmă ar fi spus despre Meghan Markle că este dificilă, nepoliticoasă şi necioplită.

La rândul său, Harry l-a acuzat pe William că nu face altceva decât să repete retorica din presa britanică în ceea ce o priveşte pe soţia sa. Ar fi urmat un schimb de insulte, iar cearta s-a mutat în bucătărie unde Harry i-a oferit lui William un pahar de apă pentru a se calma.

A pus apa jos, m-a insultat şi a venit spre mine. S-a întâmplat atât de repede. Foarte repede. M-a apucat de guler, rupându-mi lănţişorul şi a dat cu mine de pământ. Am căzut peste castronul de mâncare al câinelui, care s-a spart sub spatele meu, iar cioburile m-au tăiat. Am zăcut acolo o vreme, ameţit, apoi m-am ridicat şi i-am spus să iasă, scrie Prinţul Harry în cartea sa.

Cartea autobiografică a Prinţului Harry se numeşte Spare (Rezerva) şi se referă la statutul său de prinţ de rezervă atunci când făcea parte din casa regală a Marii Britanii. Prinţul Harry a cunoscut-o pe Meghan în 2016, iar cei doi s-au căsătorit la Castelul Windsor în 2018. Cuplul s-a distanţat însă de familia regală. În cele din urmă, aceştia au renunţat la funcţiile regale şi s-au mutat în SUA.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

General britanic: „Suntem pregătiți să luptăm cu Putin în Europa de Est. Chiar în seara asta”

Republica Moldova a semnat un acord de parteneriat pentru securitate și apărare cu Marea Britanie

Cum poate riposta Putin la atacurile ucrainene cu rachete americane și britanice. Avertismentul experților

Prim-ministrul britanic Keir Starmer sugerează utilizarea rachetelor Storm Shadow de către Ucraina pentru a lovi Rusia

Partenerii noștri