Live

Galerie Foto Dunărea inundă Budapesta. Apele au acoperit faleza, oamenii povestesc că nu au mai văzut așa ceva de 10 ani

Data actualizării: Data publicării:
După o vară cu niveluri foarte de mici, Dunărea se revarsă la Budapesta. FOTO: Profimedia Images

După o vară cu niveluri foarte de mici, Dunărea se revarsă la Budapesta. Apele au acoperit faleza unde funcționau localuri. Autoritățile spun că nivelul Dunării este de 6,93 metri, cel mai mare după inundațiile istorice din 2013.

Explicația ar fi că afluenții au adus în fluviu cantități foarte mari de apă, după ce în ultima lună pe continent au alternat furtunile de zăpadă cu temperaturile foarte mari.

Locuitorii din Budapesta spun că nu-și amintesc să mai fi avut inundații la sfârșitul lunii decembrie. De obicei, în această perioadă, Dunărea ar trebui să fie parțial înghețată.

Directoratul general al Ungariei pentru Administrarea Apelor a anunţat că nivelul Dunării a atins 6,93 metri în a doua parte a zilei de miercuri, sub cota record de 8,91 metri ce a fost înregistrată în 2013, când întreaga Europă Centrală a trecut prin inundaţii în urma ploilor abundente produse în luna mai. Inundaţia produsă de ieşirea Dunării din albie nu a produs pagube importante la Budapesta.

"Dacă ne uităm la imaginea de ansamblu, putem observa că volumul precipitaţiilor în perioada de iarnă este în creştere, iar odată cu creşterea temperaturilor vom observa mai puţină zăpadă, plus că cea depusă se topeşte mai devreme", a comentat climatologul Anna Kis, care lucrează în cadrul Proiectului "1.5 degrees". "Astfel putem presupune că în viitor inundaţiile provocate de topirea zăpezii, care se produc de obicei primăvara, ar putea avea loc mai devreme, posibil chiar în lunile de iarnă", a adăugat ea.

Autoritatea pentru ape a anunţat că ultima oară când nivelul Dunării a depăşit 6 metri în luna decembrie a fost în 1987, dar atunci apele fluviului nu au inundat terasamentul.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum se răspândesc online teoriile conspirației referitoare la inundațiile catastrofale din Spania

Regele Felipe al Spaniei şi Regina Letizia s-au întors în zonele devastate de inundaţii, unde continuă căutarile celor dispăruți

Scuze oficiale pentru „erori” în gestionarea inundațiilor catastrofale din Spania. „Mincinoși, asasini, demisia!”, strigă victimele

Un imigrant sosit cu barca, erou în Malaga. Imaginile în care salva o bătrână din mijlocul apelor au devenit virale

Partenerii noștri