Live

Două femei din Marea Britanie s-au trezit cu mascații în casă. Polițiștii au greșit adresa și le-au spart ușa în toiul nopții

Data publicării:
Foto: Profimedia

Două femei din Marea Britanie spun că au rămas „traumatizate” după ce poliția le-a percheziționat din greșeală casa, căutând de fapt altă adresă, în cadrul unei operațiuni antidrog relatează BBC.

Natalie Gerrard și partenera ei au fost îngrozite când ușa casei lor a fost spartă în timp ce dormeau. Cele două femei au spus că au fost apoi forțate să se îmbrace, în timp ce un bărbat polițist „intimidant” le privea.

Cele două cer acum despăgubiri de la poliția din Țara Galilor, care și-a cerut scuze și a recunoscut că incidentul nu a îndeplinit „standardele înalte” așteptate de la forța de poliție.

Gerrard povestește că stătea în pat când mascații, le-au spart ușa de la intrare cu un berbec, în 20 ianuarie.

„Am auzit amândouă un zgomot puternic și apoi zgomot de pași alergând pe scări”, a spus femeia în vârstă de 25 de ani.

„Erau doi polițiști, dintre care unul a verificat celelalte camere, în timp ce al doilea stătea și se uita la noi cun ne îmbrăcăm – a fost foarte intimidant”, a adăugat ea.

„Niciuna dintre noi nu avea idee ce se întâmplă și abia când am ajuns jos am apucat să văd mandatul. În acel moment, ne-am dat seama că au greșit casa și strada. Persoana pe care o căutau nici măcar nu avea același cod poștal. Și-au dat seama și ei că au făcut o mare greșeală, se vedea pe fețele lor. Și-au cerut scuze, dar au încercat să ne facă să credem că astfel de greșeli se fac ușor”, a povestit Gerrard.

Ea a spus că a cerut în repetate rânduri poliției să le despăgubească pentru pagubele provocate casei lor și pentru faptul că ea și partenera ei au rămas „traumatizate de ceea ce s-a întâmplat și încă sar ori de câte ori se aude o bătaie în ușă sau se aud sirene în apropiere”.

„Totuși, poliția nu a fost deloc de ajutor, iar scuzele lor au fost nesincere”, a spus ea, adăugând că nu a primit niciun răspuns la solicitarea de a obține imaginile de pe camerele de corp ale polițiștilor.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Partenerii noștri