Donald Trump: Această călătorie e abia la început. Vom câștiga, iar America va fi mai mai puternică decât oricând
„Într-un final vom câștiga, iar America va fi mai mare și mai puternică decât oricând”, a spus fostul președinte american Donald Trump la CPAC (Conservative Political Action Conference), reuniunea anuală a activiștilor și oficialilor aleși republicani din SUA.
Este pentru prima oară când fostul președinte apare în public după plecarea de la Casa Albă, în contextul în care nu mai poate accesa Twitter. Până la momentul încheierii procesului său din Senat, Trump a preferat să rămână ascuns, pentru a nu-și periclita viitorul politic.
„Sunt în fața voastră astăzi pentru a declara că această călătorie incredibilă pe care am început-o împreună acum patru ani este departe de a se fi încheiat. Ne-am adunat aici pentru a vorbi despre viitor - viitorul mișcării noastre, viitorul partidului nostru și viitorul țării noastre iubite.
Într-un final, vom câștiga. Am câștigat deja mult. Suntem într-o luptă pentru America, instituțiile și cele mai dragi principii americane. Nu contează cât vor încerca să ne oprească, nu vor reuși. America va fi mai mare și mai puternică decât oricând”, a spus Trump.
Din discursul lui Trump reiese că nu intenționeze să părăsească Partidul Republican sau să-și facă un nou partid.
„Nu voi lansa un nou partid. E fake news. Partidul Republican este unit. Singura divizare este între o mână de politicieni din Washington DC și toți ceilalți oameni din țară”, a spus el.
Trump i-a acuzat pe democrați că au transformat sloganul „America first” (America pe primul loc) în „America last” (America pe ultimul loc) și că nu vor să finalzeze zidul de la granița sudică a SUA.
„Biden a eșuat în prima sa datorie, aceea de a aplica legile”, a spus Trump, adăugând că actualul președinte va pierde alegerile peste 4 ani.
„Deja au pierdut Casa Albă”, a glumit el la adresa democraților.
Trump i-a acuzat din nou pe democrați de fraudarea alegerilor și a spus că „i-ar putea învinge pentru a treia oară”, sugerând că ar putea candida pentru un nou mandat în 2024.
„Securitatea frontierelor este o temă pe care Biden a trădat deja încrederea poporului american”, a acuzat Trump, criticând politica noii administrații privind imigrația.
De asemenea, Trump l-a acuzat pe Biden că „a vândut viitorul copiilor” americani și le-a încălcat dreptul la educație, din cauza închiderii școlilor.
„Îi cer lui Joe Biden să deschidă școlile și să le deschidă acum”, a insistat Trump.
Fostul președinte american și-a asumat merite pentru dezvoltarea și autorizarea rapidă a vaccinurilor împotriva COVID, spunând că aceste eforturi au salvat „o mare parte din lume”.
Trump a criticat și deciziile de politică externă ale noii administrații Biden, inclusiv reintrarea în acrodul pentru climă de la Paris și Organizația Mondială a Sănătății, fără a negocia.
Fostul președinte a atacat și politicile energetice, susținând că energia eoliană nu e prietenoasă cu mediul și că cea solară nu poate susține necesarul de electricitate pentru industria americană.
Trump a schimbat apoi domeniul, spunând că noua administrație vrea să „distrugă sportul feminin” permițând persoanelor transgender să participe la competițiile sportive.
„Primele săptămâni ale administrației Biden au fost o catastrofă pentru muncitorii americani și pentru familiile americane”, a continuat el.
Editor : Monica Bonea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News