Live

Donald Trump a vorbit deschis despre o posibilă candidatură în 2024: „Ne vedem peste patru ani!”

Data actualizării: Data publicării:
Donad Trump Foto: Getty Images

Donald Trump a vorbit pentru prima oară deschis despre intenția sa de a candida din nou la alegerile prezidențiale în 2024, în cadrul unei recepții de sărbători, la Casa Albă. Trump le-a spus celor adunați la Casa Albă, printre care și mulți membri ai Comitetului Național Republican, că dacă încercările sale de a răsturna rezultatul alegerilor din 2020 eșuează, „ne vedem peste patru ani”, relatează The Guardian.

Comentariile lui Trump par să arate că președintele în exercițiu al Statelor Unite este conștient de faptul că a pierdut alegerile prezidențiale în realitate – „Încercăm să mai obținem patru ani. Dacă nu reușim, ne vedem peste patru ani”, a spus Donald Trump.

Speculațiile cu privire la o nouă candidatură a lui Trump în 2024 au abundat în ultima vreme, iar următorii de politică americană se așteaptă ca acesta să își declare cât de curând deschiderea campaniei pentru 2024. Două posibile astfel de momente au apărut în cadrul speculațiilor – imediat după ce Colegiul Electoral va confirma alegerea lui Joe Biden și Kamalei Harris sau chiar în ziua depunerii jurământului celor doi, 20 ianuarie.

Clipul video în care Trump face afirmația a fost difuzat în direct pe Facebook de către o participantă, Pam Pollard, membră a Partidului Republican din statul Oklahoma. 

Familia Trump găzduiește, la Casa Albă, recepția pentru sărbătorile de iarnă, pentru ultima oară înainte ca președintele să își încheie mandatul. Conform AP, la evenimentele de la Casa Albă pentru Crăciun nu s-au respectat aproape deloc regulile emise chiar de guvernul american pentru a stopa răspândirea virusului, în contextul în care la reședința președintelui american s-a mai petrecut un eveniment de tip „super-spreader” în cadrul căruia însuși Trump s-a infectat cu coronavirus.

Trump nu și-a recunoscut încă înfrângerea în alegerile din 3 noiembrie, iar ultimele sale eforturi de a răsturna rezultatul în justiție s-au dovedit eșecuri. Trump continuă, să afirme, fără dovezi că alegerile au fost fraudate, fiind contrazis chiar și Departamentul de Justiție din subordinea sa. În ultimele zile, și celelalte state-cheie din alegeri și-au validat rezultatele și l-au confirmat pe Biden ca învingător, Arizona și Wisconsin. Anterior, Georgia, Pennsylvania și Michigan confirmaseră și ele, oficial, victoria lui Biden. Trump a autorizat, la sfârșitul lunii noiembrie, tranziția prezidențială prin care va avea loc transferul pașnic de putere. 

Colegiul Electoral se va reuni în data de 14 decembrie pentru a alege, formal, președintele și vicepreședintele Statelor Unite pentru mandatul 2021-2025.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Cum au încercat consilierii lui Joe Biden să ascundă declinul mintal al președintelui SUA

Partenerii noștri