„Donald, sper că te vei răzgândi”. Kamala Harris îl provoacă pe Trump la dezbatere
Vicepreședinta americană, Kamala Harris, l-a provocat pe rivalul ei republican în alegerile din noiembrie, Donald Trump, la o dezbatere, după ce fostul președinte a refuzat să participe la un astfel de eveniment, motivând că Harris nu e încă nominalizarea democraților în mod oficial, relatează BBC.
Harris, recent devenită candidat prezumtiv al democraților în alegerile din noiembrie, a mers în statul Georgia pentru un eveniment de campanie, acest stat din Sudul american fiind unul dintre cele extrem de competitive în aceste alegeri.
De asemenea, Georgia este un stat crucial pentru Trump, fără câștigarea acestuia fostul președinte american având șanse extrem de mici să mai câștige alegerile.
Kamala Harris a vorbit în fața alegătorilor în capitala Atlanta, marți, iar acolo l-a provocat pe rivalul ei republican la o dezbatere.
„Donald, sper că te vei răzgândi și te vei întâlni cu mine la dezbatere, pentru că așa cum se spune – dacă ai ceva să-mi spui, spune-mi în față”, a spus Harris la mitingul de campanie.
Posibilitatea ca democrații să câștige din nou Georgia în 2024 nu părea foarte plauzibilă în urmă cu o lună, când candidat era încă Joe Biden, însă analiștii cred, acum, că Harris ar putea să aibă șanse să păstreze statul în suita democraților.
O înfrângere în Georgia pentru Trump și Vance ar însemna șanse extrem de reduse de a mai câștiga alegerile prezidențiale.
Aritmetica electorală dictează că republicanii au nevoie de victorii în Arizona și Georgia obligatoriu și de cel puțin unul dintre statele din „Rust Belt” – Wisconsin, Michigan și Pennsylvania, în timp ce democrații pot câștiga doar obținând victorii în ultimele trei.
Din acest motiv, Donald Trump va face și el campanie în Atlanta, sâmbătă, în același loc în care a fost prezentă și Harris.
Totuși, democrații din Georgia depind de o prezență mare la vot printre votanții de culoare, Georgia fiind unul dintre statele cu cea mai mare populație de afro-americani din țară. Votanții de culoare sunt un bloc electoral care votează predominant cu democrații.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News