Live

Doi bebeluşi morţi au fost găsiţi în congelatorul unei femei

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Corpurile îngheţate a doi bebeluşi au fost găsite într-un congelator din casa unei femei din sud-estul Franţei, au anunţat surse judiciare, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Faptele sunt de natură penală", a declarat procuroarea din Carpentras Hélčne Mourges, explicând că descoperirea a avut loc după ce un bărbat a sunat la jandarmerie, pe 30 noiembrie şi a dat detalii despre acest caz.

Femeia, în vârstă de 41 de ani, care are domiciliul în localitatea Bédoin, a fost arestată.

Aceasta a fost examinată între timp şi de un psiholog şi de un psihiatru, a spus procuroarea, care a adăugat că nu poate da detalii despre concluziile trase de specialişti.

Potrivit acesteia, în această etapă a anchetei este imposibil de precizat vârsta sau sexul bebeluşilor găsiţi îngheţaţi precum şi eventuale legături ale acestora cu femeia aflată în arestul poliţiei.

"Au fost prelevate probe" pentru a afla mai multe despre cei doi copii şi "ne va spune mai mult autopsia", a adăugat procuroarea.

Autopsia va avea loc pe 5 decembrie.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri