Live

Dodon, interviu la Moscova: Occidentul vrea să atragă Rusia într-un conflict prin intermediul Maiei Sandu

Data publicării:
Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a acordat un interviu agenției rusești TASS. Foto: Profimedia Images

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon, a acuzat Occidentul, în special SUA, de pregătirea unui „Maidan” în Republica Moldova, după alegerile prezidenţiale, şi a afirmat, într-un interviu pentru agenţia rusească TASS, cu ocazia vizitei sale recente la Moscova, că a pierdut scrutinul deoarece puterile occidentale „s-au străduit foarte mult” şi au lucrat foarte intens în favoarea Maiei Sandu, transmite luni Deschide.md, potrivit Agerpres.

„Eu cred că Occidentul îi va da nota de plată noului preşedinte. O să vedem în ce va consta aceasta. Ei neapărat vor cere achitarea notei de plată şi mi se pare foarte periculos pentru Moldova, deoarece poziţia Occidentului, în principal a SUA, va presupune provocarea unui alt conflict, care să atragă în el şi Rusia”, a susţinut Dodon.

După alegerile prezidenţiale, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova nu a chemat oamenii în stradă, pentru că acesta era scenariul americanilor şi nu au vrut „să le facă jocul”, a mai spus Dodon.

„Toţi înţelegeau că oponentul meu politic la alegeri a fost un candidat pro-american. Şi noi ştim cu exactitate ce pregăteau ei. Este vorba de aşa-zisul Maidan” (protestele pro-europene din Ucraina numite şi EuroMaidan - n.r.), a menţionat Dodon.

Fostul preşedinte al Republicii Moldova a mai susţinut că, prin intermediul Maiei Sandu, Occidentul încearcă să destabilizeze situaţia în regiune.

Maia Sandu, consultări cu partidele după demisia Guvernului Chicu

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, începe luni consultările cu fracţiunile şi grupurile politice parlamentare, după demisia Guvernului Chicu. 

Primii pe agenda întâlnirilor sunt deputaţii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova. După socialişti,  urmează deputaţii din fracţiunea PAS.

La 14:00, la Preşedinţie este aşteptată fracţiunea Platforma DA. Ora 15:00 este stabilită pentru consultări cu fracţiunea Partidului Democrat din Moldova.

Începând cu ora 16:00, Maia Sandu va desfăşura consultări cu deputaţii Partidului Şor. La fel, la 16:30 sunt aşteptaţi cei din Grupul Parlamentar Pro Moldova.

Consultările vor avea loc la sediul Preşedinţiei. În finalul discuţiilor, preşedinta Maia Sandu anunţă o conferinţă de presă, începând cu ora 18:00.

Agora.md menţionează că deocamdată niciuna dintre fracţiunile parlamentare nu şi-a exprimat intenţia de a refuza să participe la consultările iniţiate de şefa statului.

Citește și Klaus Iohannis merge marți în Republica Moldova

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Avertismentul UE: Un tir cu rachetă intercontinentală în Ucraina ar „marca o escaladare clară” din partea lui Putin

„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Zaharova, sunată în direct în timpul unei conferințe și instruită ce să facă

Partenerii noștri