Live

Dmitri Medvedev: Rusia şi-ar putea limita exporturile de grâu doar la ţările „prietene”

Data publicării:
Dmitri Medvedev, secretar adjunct al Consiliului de Securitate Naţională al Rusiei. Foto: Profimedia

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, unul dintre principalii colaboratori ai actualului lider de la Kremlin, Vladimir Putin a avertizat vineri că Moscova şi-ar putea limita livrările doar la ţările „prietene”, în urna sancţiunilor occidentale.

„Vom furniza produse agricole şi alimentare doar prietenilor noştri. Din fericire avem mulţi prieteni şi ei nu sunt deloc în Europa sau America de Nord”, a spus Dmitri Medvedev, secretar adjunct al Consiliului de Securitate Naţională al Rusiei, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Anunțul vine la o zi după ce Putin a semnat un decret prin care cere plata în ruble pentru gazul rusesc exportat.

Rusia deja furnizează grâu în principal către Africa şi Orientul Mijlociu. Uniunea Europeană şi Ucraina sunt principalii concurenţi ai Rusiei în comerţul cu grâu.

Priorităţile pentru Rusia le reprezintă piaţa internă şi controlul preţurilor în interiorul ei, a precizat Medvedev.

Exporturile de produse agricole ruse către ţările „prietene” vor fi atât în ruble, cât şi monedele naţionale ale acestora, în proporţii convenite.

Rusia a interzis majoritatea importurilor de alimente occidentale în 2014, atunci când a anexat Crimeea, dar lista poate fi acum extinsă, a adăugat Dmitri Medvedev.

Numeroase companii străine, precum cele producătoare de ciocolată, şi-au oprit vânzările în Rusia luna trecută.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune NATO despre noua rachetă folosită de Rusia în Ucraina

Atacuri ruseşti asupra unor substaţii ale centralelor nucleare. „Riscul unor accidente este incredibil de mare”

Momentul în care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod. Care e semnificația acestei acțiuni militare

Deputații ruși au aprobat o creștere impresionantă a cheltuielilor militare anul viitor. Care este procentul alocării

Partenerii noștri