Live

Directorul spitalului al-Shifa şi "zeci de prizonieri" au fost eliberaţi de Israel (surse)

Data actualizării: Data publicării:
Directorul spitalului al-Shifa şi "zeci de prizonieri" au fost eliberaţi de Israel. FOTO: Profimedia Images

Zeci de prizonieri palestinieni, inclusiv directorul spitalului al-Shifa din oraşul Gaza, care a fost arestat în noiembrie, au fost eliberaţi de Israel şi transferaţi în centre medicale din Fâşia Gaza, a declarat luni o sursă medicală din teritoriul palestinian.

Israelul "a eliberat zeci de prizonieri din Fâşia Gaza, inclusiv pe doctorul Mohammed Abu Salmiya", printr-un punct de trecere la est de Khan Younis, a declarat o sursă medicală de la Spitalul Martirilor Al Aqsa din oraşul central Deir al-Balah. Cinci dintre ei au fost internaţi în respectiva unitate, iar ceilalţi au fost duşi la spitale din Khan Younis, potrivit sursei citate.

Întrebată de AFP despre eliberarea prizonierilor, armata israeliană a declarat că "verifică aceste informaţii", scrie Agerpres.

Forţele israeliene l-au arestat pe Mohammed Abu Salmiya în noiembrie. Israelul acuză Hamas, care se află la putere în Gaza din 2007, că foloseşte spitalele în scopuri militare, lucru pe care mişcarea palestiniană îl neagă. "Sub conducerea sa, spitalul a fost scena multor activităţi teroriste ale Hamas", a precizat armata, care a percheziţionat unitatea, cea mai mare din teritoriul palestinian, încăpere cu încăpere. "Eliberarea directorului centrului medical Shifa din Gaza, împreună cu alţi zeci de terorişti, este o renunţare la securitate", a declarat luni ministrul israelian al securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir, într-un mesaj publicat pe X.

Un corespondent al AFP la Deir el-Balah a văzut bărbaţi reunindu-se cu rudele lor şi îmbrăţişându-le la Spitalul Martirilor Al Aqsa.

În luna mai, grupuri pentru drepturile prizonierilor palestinieni au declarat că doi palestinieni, între care un medic din al-Shifa, au murit într-o închisoare israeliană, cedând "torturii" şi lipsei de îngrijire medicală. Armata israeliană a declarat că "nu a fost informată" despre astfel de fapte. Ea a deschis o anchetă pe 19 decembrie, după moartea în arest a mai multor palestinieni reţinuţi în Gaza începând cu 7 octombrie.

Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat de atacul fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian din 7 octombrie, care a dus la moartea a 1.195 de persoane, majoritatea civili, conform unui bilanţ bazat pe date oficiale israeliene. Ca răspuns, armata israeliană a lansat o ofensivă pe scară largă în Gaza, care a luat viaţa a 37.877 de palestinieni, majoritatea civili, conform datelor Ministerului Sănătăţii din Gaza, condus de Hamas.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Organizaţia Human Rights Watch acuză Israelul de acte de genocid în Fâșia Gaza. Care este motivul

Partenerii noștri