Live

Directoarea celei mai mari închisori din Ecuador a fost ucisă. Este al doilea șef de penitenciar asasinat în mai puţin de 10 zile

Data actualizării: Data publicării:
Directoarea celei mai mari închisori din Ecuador a fost ucisă. Foto: Profimedia

Directoarea celei mai mari închisori din Ecuador, aflată în oraşul Guayaquil, unde au loc cu regularitate revolte sângeroase, a fost ucisă joi, a anunţat organismul pentru supravegherea închisorilor SNAI, informează vineri AFP.

"Directoarea centrului de detenţie pentru bărbaţi Nr.1 din (provincia) Guayas, Maria Daniela Icaza, a decedat în urma unui atac armat pe drum", a anunţat această sursă pentru presă, precizând că funcţionara a murit în timp ce era transportată la spital, potrivit Agerpres.

Poliţia "se află la locul atacului pentru a începe investigaţiile ce vor permite localizarea celor responsabili", a adăugat SNAI pe reţeaua socială X.

Instituţia a mai informat că un alt funcţionar, care o însoţea pe directoare, a fost rănit.

Guayas nr.1, cunoscută de asemenea sub numele de "Închisoarea de pe litoral", este unul dintre centrele penitenciare cele mai violente din Ecuador, zguduită constant de confruntări sângeroase între deţinuţi şi răzvrătiţi. Peste 460 de deţinuţi au murit în această ţară din 2021 încoace.

Guayaquil este unul dintre oraşele cele mai periculoase din cauza prezenţei de bande de traficanţi de droguri, care îşi dispută controlul asupra rutelor pentru trafic de stupefiante.

Acesta este al doilea asasinat împotriva unui director de închisoare în Ecuador în mai puţin de zece zile: pe 3 septembrie, Alex Guevara, care conducea penitenciarul din Sucumbios, provincie din nord-est la frontiera cu Columbia, a fost de asemenea ucis în timpul unui atac armat. De asemenea, doi agenţi de închisoare au fost răniţi în acel atac.

Iar două săptămâni mai devreme, alţi doi agenţi de pază au fost asasinaţi la Guayaquil în drumul lor spre locul de muncă.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ecuadorul rămâne fără curent electric pe întreg teritoriul țării. Seceta gravă a afectat barajele hidroelectrice

Donald Trump participă la primul miting în aer liber după ce un tânăr lunetist a încercat să-l asasineze

Trei suspecți în cazul asasinării unui om de afaceri la Istanbul au fost prinși în România

Pakistanez arestat în SUA pentru că ar fi pus la cale asasinarea unor oficiali, ca răzbunare pentru moartea unui general iranian

Partenerii noștri