Live

Galerie Foto Dezastrul din Germania în imagini. Inundațiile catastrofale au lăsat în urmă daune de 2 miliarde de euro doar la infrastructura rutieră

Data publicării:
Dezastru în Germania după inundații. Foto: Profimedia Images

Infrastructura rutieră din Germania suferit daune de circa 2 miliarde de euro ca urmare a dezastrelor naturale care au afectat țara. Doar repararea distrugerilor la calea ferată şi în gări ar costa circa 1,3 miliarde de euro, potrivit calculelor făcute de ministerul transporturilor german.

La această sumă ar urma să se adauge contravaloarea pagubelor provocate la autostrăzi, poduri, turnuri de comunicaţie, stâlpi de electricitate şi conducte de gaz.

Guvernul german va stabili suma care va fi acordată, sub formă de prim ajutor direct de urgenţă pentru sinistraţi, şi pe care ministrul finanţelor Olaf Scholz a estimat-o la circa 300 de milioane de euro, conform Agerpres.

Angela Merkel, care a vizitat duminică regiunea împreună cu preşedinta landului Renania-Palatinat, social-democrata Malu Dreyer, va vizita marţi altă localitate afectată în landul Renania de Nord-Westfalia. Aici se va întâlni cu premierul regional Armin Laschet, potenţialul succesor al Angelei Merkel în funcţia de cancelar federal la alegerile generale din septembrie, extrem de criticat pentru modul în care a gestionat această criză.

Deocamdată, nu există o evaluare a sumei totale la care se va ridica ajutorul pentru reconstrucţie, cu toate că atât Scholz, cât şi ministrul de interne Horst Seehofer au declarat că este vorba de câteva miliarde de euro.

Inundaţiile devastatoare din aceste zile au afectat în principal landurile din vest deja menţionate, Renania de Nord-Westfalia şi Renania-Palatinat. S-au produs inundaţii şi în Saxonia (est) şi Bavaria (sud), dar de proporţii mult mai reduse. În vestul ţării, un bilanţ valabil pentru ziua de luni făcea referire la 163 de morţi şi 749 de răniţi, însă sute de persoane sunt în continuare date dispărute.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Mărturii cutremurătoare ale martorilor care au văzut cum s-a întâmplat atacul de la târgul de Crăciun din Magdeburg

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Partenerii noștri