Live

Despăgubiri pentru momentul „Cernobîl” al Iranului: câte 150.000 de dolari pentru familiile victimelor din avionul doborât din greșeală

Data actualizării: Data publicării:
Avionul ucrainean a fost doborât dintr-o eroare a militarilor iranieni. Foto: Agerpres

Cabinetul iranian a alocat miercuri 150.000 de dolari pentru familiile fiecăreia din cele 176 de victime aflate la bordul avionului ucrainean doborât în spaţiul aerian al Iranului în ianuarie, a relatat agenţia oficială IRNA, citată de Reuters.

"Cabinetul a aprobat acordarea de 150.000 de dolari sau echivalentul în euro, cât mai repede posibil, familiilor şi urmaşilor fiecăreia dintre victimele prăbuşirii avionului ucrainean", a transmis IRNA, care a citat o declaraţie a guvernului de la Teheran.

Gardienii Revoluţiei din Iran au recunoscut că au doborât din greşeală un avion al companiei Ukraine International Airlines la scurt timp după decolare, aparat pe care l-au confundat cu o rachetă, într-un context în care tensiunile cu SUA erau foarte ridicate, reamintește Agerpres.

Mărturisirea regimului de la Teheran privind doborârea avionului ucrainean a dus la mari proteste de stradă de-a lungul întregii ţări.

Cu câteva zile înainte de această tragedie aviatică, SUA îl uciseseră în Irak, cu ajutorul unei drone, pe comandantul Gărzilor Revoluţionare, Qassem Soleimani.

Ministrul drumurilor şi dezvoltării urbane din Iran, Mohammad Eslami, a declarat miercuri la televiziunea de stat că raportul final asupra prăbuşirii a fost trimis ţărilor participante la investigaţie. Majoritatea victimelor erau cetăţeni canadieni sau rezidenţi permanenţi, aminteşte Reuters. 

Citiți și:

Doborârea avionului ucrainean, momentul „Cernobîl” al Iranului. Cât de aproape ar putea fi regimul de la Teheran de o nouă revoluţie

Gardienii Revoluției nu l-au anunțat nici măcar pe Rouhani, după ce au doborât din greșeală avionul cu 176 de pasageri

VIDEO. Noi imagini cu avionul ucrainean doborât la Teheran. Aeronava a fost lovită de două rachete în 23 de secunde

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Auzi bătaia asta? Pregătește-te, tu urmezi”. Mărturii ale deținutelor torturate în închisorile din Iran

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Al Treilea Război Mondial a început deja. Cine beneficiază cel mai mult de pe urma invaziei Rusiei în Ucraina (Politico)

Un bărbat a fost executat pentru agresarea a aproape 60 de femei în Teheran

Partenerii noștri