Live

Deși diplomații încearcă să salveze acordul nuclear, Teheranul continuă să își dezvolte capacitățile de îmbogățire a uraniului

Data actualizării: Data publicării:
Instalaţii iraniene pentru îmbogăţirea uraniului. Foto: Profimedia Images

Iranul a anunțat, sâmbătă, că și-a dezvoltat capacitatea de îmbogățire a uraniului cu noi cascade de centrifuge modernizate ce permit grăbirea procesului, relatează Agerpres. Conform acordului nuclear, pe care diplomați din țările participante și din Iran încearcă să îl salveze în aceste săptămâni, utilizarea acestor cascade este interzisă.

Anunțul Teheranului vine în contextul în care, la Viena, au loc discuții între reprezentanți ai Iranului și celorlalte state care participă la acordul din 2015 - Germania, China, Franța, Regatul Unit și Rusia - pentru restabilirea acestuia după ieșirea Statelor Unite în timpul președinției lui Donald Trump.

Vineri, un oficial american a declarat, sub condiţia anonimatului, că Washingtonul a făcut indirect propuneri „foarte serioase” Iranului pentru a relansa acest acord şi că americanii se aşteptau la o „reciprocitate” din partea Teheranului. Măsurile anunţate sâmbătă de executivul iranian nu merg în această direcţie.

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a inaugurat oficial o linie de 164 de centrifuge IR-6 şi alta de 30 IR-5, instalate în complexul nuclear Natanz (centrul Iranului), în timpul unei ceremonii prin videoconferinţă transmisă de televiziunea de stat.

„Vă rugăm să lansaţi operaţiunea de alimentare cu gaz (de uraniu) a cascadei de centrifuge de nouă generaţie în complexul de îmbogăţire din Natanz”, a declarat preşedintele.

Televiziunea de stat nu a difuzat imagini cu aceste cascade, dar ingineri în haine albe care au intervenit în duplex au confirmat punerea în funcţiune a acestei linii de centrifuge.

Diplomații încearcă, la Viena, să salveze acordul nuclear din 2015

Acordul de la Viena este „muribund” de când Statele Unite au ieşit unilateral din pact trei ani mai târziu, în 2018, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, restabilind o avalanşă de sancţiuni economice şi financiare împotriva Iranului. Ca răspuns, Teheranul a început să se desprindă de angajamentele sale începând din mai 2019, iar ritmul s-a accelerat în ultimele luni.

Noul preşedinte american, Joe Biden, a declarat că este gata să reintegreze Statele Unite în acord şi, astfel, să ridice sancţiunile după negocieri.

La rândul său, Iranul s-a declarat gata să revină la aplicarea integrală a textului, cu condiţia ca Statele Unite să ridice mai întâi toate sancţiunile pe care le-au reimpus sau le-au instaurat contra Teheranului din 2018. De asemenea, Teheranul refuză să discute direct cu Statele Unite în această etapă.

Până în prezent, schimburile care au avut loc săptămâna aceasta la Viena între Iran şi partenerii săi cu privire la relansarea acordului au fost considerate „productive” de către Uniunea Europeană, care coordonează discuţiile.

Potrivit Rusiei, pentru a „menţine impulsul pozitiv”, diplomaţi din ţările care încă sunt părţi la acordul de la Viena „se vor întâlni din nou săptămâna viitoare” în capitala Austriei. Potrivit Teheranului, această întâlnire urmează să aibă loc miercuri, la nivel de viceminiştri de externe.

Centrifugele IR-5 şi IR-6 îmbogăţesc uraniul mai repede şi în cantităţi mai mari decât centrifugele IR-1 de „prima generaţie”, singurele pe care Acordul de la Viena îi permite Iranului să le utilizeze. Acordul confirmă dreptul Iranului la un program nuclear paşnic, dar împiedică orice acces al acestei ţări la bomba atomică.

Rouhani a repetat cu ocazia acestei ceremonii organizate pentru „Ziua Naţională a Tehnologiei Nucleare” că programul nuclear al ţării sale este pur „paşnic”.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Auzi bătaia asta? Pregătește-te, tu urmezi”. Mărturii ale deținutelor torturate în închisorile din Iran

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Cum au încercat consilierii lui Joe Biden să ascundă declinul mintal al președintelui SUA

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Partenerii noștri