Live

Galerie Foto Deschiderea la Budapesta a unui campus al Universității chineze Fudan scoate oamenii în stradă. Ungurii se simt „trădați”

Data actualizării: Data publicării:
Protestatarii de la Budapesta se simt „trădați” de guvernul lui Viktor Orban Foto: Profimedia

Planul guvernului condus de Viktor Orban de a construi la Budapesta un campus pentru Universitatea Fudan din China, cu contractori chinezi și cu bani proveniți tot din China, a scos, sâmbătă, mii de oameni pe străzile capitalei Ungariei, în frunte cu primarul. Unii protestatari au venit cu pancarte pe care era scris mesajul „Trădare”.

În aprilie, guvernul ungar a semnat un acord cu Universitatea Fudan din Shanghai pentru construirea unui campus pe un teren unde inițial era prevăzută construirea unui cămin pentru studenţii din  Budapesta.

Potrivit guvernului, Fudan este o instituţie de talie mondială şi în noul campus „studenţii vor avea ocazia de a învăţa de la cei mai buni”.

Universitatea Fudan, „calul troian” al Chinei în Europa?

Oponenţii liberali ai premierului Viktor Orban îl acuză însă că vrea să se apropie de China şi se tem că viitorul campus ar putea submina calitatea învăţământului superior și ar putea fi un „cal troian”, ca să crească influenţa Beijingului în Ungaria şi Uniunea Europeană.

Conform unor documente interne difuzate pe un site, Ungaria a contractat un împrumut de 1,3 miliarde de euro de la Beijing pentru a finanţa lucrările, al căror cost total este evaluat la 1,5 miliarde de euro.

„Nu sunt de acord cu întărirea relaţiei de tip feudal a ţării noastre cu China”, a declarat un student prezent la protestele de sâmbătă. El a spus că fondurile ar trebui folosite mai degrabă pentru „îmbunătăţirea universităţilor ungare” în loc să fie construită una chineză.

Potrivit unei estimări AFP, circa 10.000 de persoane au participat la marşul de protest.

Autoritățile se apără

Tamas Schanda, secretar de stat în Ministerul inovaţiei şi tehnologiei, a declarat sâmbătă într-o conferinţă de presă că protestele la adresa campusului sunt „lipsite de sens” şi a denunţat „isteria politică” bazată pe zvonuri nefondate şi informaţii din presă. El susține că nu au fost luate deocamdată decizii privind finanţarea sau implementarea proiectului, acestea fiind aşteptate probabil abia în a doua jumătate a anului 2022, când vor fi finalizate planurile cu privire la campus, relatează Agerpres.

Primarul Budapestei, Gergely Karacsony (LMP, ecologist-liberal), considerat principalul adversar politic al lui Orban, se opune acestui proiect și a luat parte și el la protestele de sâmbătă. De altfel, el a anunțat că va redenumi patru străzi din capitala Ungariei, în semn de frondă față de planurile guvernului. Două dintre aceste străzi se vor numi „Hong Kong liber” și „Dalai Lama”, iar o a treia „Drumul martirilor uiguri”.

Cine e Universitatea Fudan

Universitatea Fudan este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din China, însă campusul de la Budapesta, care ar urma să fie finalizat până în 2024, ar fi primul din Uniunea Europeană.

O investigație a centrului de jurnalism de investigație Direkt36 a arătat că Universitatea are legături strânse cu serviciile de informații chineze, mai ales că în campusul din China, Fudan a lansat, în 2011, propria sa școală de spioni. De asemenea, Universitatea este considerată o școală de elită a Partidului Comunist, cel puțin un sfert dintre studenții săi fiind membri de partid.

Decizia Budapestei este cu atât mai contrariantă cu cât executivul de la Budapesta a dat o lege specială pentru a forța o altă universitate străină, Universitatea Centrală Europeană, să părăsească țara, chiar dacă era considerată, la fel ca Fudan, o instituție de prestigiu.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria se află pe o cale fără întoarcere sub Viktor Orban, avertizează un ministru polonez. Cum este văzută Budapesta la Bruxelles

Orban schimbă regulile electorale pentru a-și păstra puterea la Budapesta. Cum vrea liderul maghiar să-și păstreze majoritatea

Zelenski ironizează încercările de mediere ale lui Orban: „Cu ce ar putea pune presiune pe Putin? Cu un zâmbet?”

Ungaria şi Slovacia au blocat sancțiunile UE împotriva Georgiei

Partenerii noștri