Live

Deputații polonezi au adoptat o lege care ar putea bloca restituirea proprietăților evreiești confiscate de naziști

Data publicării:
Cetățeni evrei pe peronul unei gări din apropierea lagărului de concentrare nazist de la Auschwitz, Polonia, 1942. Sursă foto: Getty Images

Seimul Poloniei, camera inferioară a parlamentului polonez, a adoptat joi un proiect de lege controversat, care ar putea limita pretențiile evreilor la a-și recupera proprietățile confiscate în timpul ocupației naziste și apoi păstrate de conducătorii comuniști de după război, relatează Reuters.

Polonia a găzduit una dintre cele mai mari comunități evreiești din lume până când a fost aproape în întregime distrusă de naziști în timpul celui de-al doilea război mondial. Foștii proprietari de naționalitate evreiască și descendenții acestora au militat ulterior, după căderea cortinei de fier în 1989, pentru despăgubiri și restituirea proprietăților.

În luna martie, o comisie parlamentară a propus un proiect de lege care să pună în aplicare o hotărâre a Tribunalului Constituțional din Polonia, care data din 2015 și care prevedea stabilirea unui termen fix privind orice contestație la o decizie administrativă, între 10 și 30 de ani, după care termenul se prescrie și nu mai poate fi atacat.

„Nicio lege nu va schimba istoria. Este o rușine care nu va putea șterge ororile sau memoria Holocaustului”, a declarat ministrul israelian de externe, Yair Lapid, transmite Politico.

De asemenea, la începutul acestei săptămâni, președintele israelian Reuven Rivlin i-a scris președintelui polonez Andrzej Duda, exprimându-și îngrijorarea cu privire la noile prevederi administrative. Totodată, mai mulți diplomați occidentali aflați la post în Varșovia au scris oficialilor polonezi pentru a-și exprima îngrijorările față de acest proiect legislativ. 

La rândul său, ambasada Israelului la Varșovia a reacționat și a transmis pe twitter că legea este imorală și va afecta grav relaţiile dintre Israel și Polonia.


Legea va face imposibilă returnarea proprietăţilor evreieşti sau solicitarea de despăgubiri pentru supravieţuitorii Holocaustului şi descendenţii lor, precum şi pentru comunitatea evreiască pentru care Polonia este patria sa de secole. Este de neînţeles", a afirmat misiunea diplomatică.

Legea, care modifică codul administrativ din Polonia, a trecut cu 309 voturi “pentru”, zero voturi “împotrivă” și 120 de abțineri. Caracterul ei juridic face posibilă introducerea unor reglementări care blochează nu numai restituirea proprietăţii, ci şi despăgubirile pentru foştii proprietari şi succesorii lor legali după o perioadă de 30 de ani. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie adoptată de Senat şi semnată de preşedintele Duda. 

În 2009, Polonia a semnat “Declarația de la Terezin” privind activele și problemele conexe din epoca Holocaustului. Acordul nu are un caracter obligatoriu, dar încurajează soluționarea problemelor ce țin de nedreptatea economică cu care se confruntă în continuare victimele persecuției naziste. Guvernul SUA, care este parte din acord și în același timp responsabil cu monitorizarea progreselor înregistrate de semnatarii declarației, a criticat de-a lungul ultimilor ani eșecul Poloniei în ceea ce privește emiterea despăgubiri pentru categoria etnică de persoane afectate. De altfel, Polonia este singura țară postcomunistă a UE care nu a adoptat o lege privind restituirea proprietății.

Legea a făcut parte și din răfuiala politică internă din Polonia. Jarosław Kaczyński, liderul partidului dreptate și justiție (PiS) și, probabil, cel mai puternic politician al țării, l-a acuzat pe rivalul liberal Rafał Trzaskowski că ar favoriza plata restituirii evreilor pentru proprietățile pierdute de aceștia în timpul celui de-al doilea război mondial.

„Propunerea actuală, dacă ar fi adoptată, ar aduce prejudicii grave supraviețuitorilor polonezi ai Holocaustului. În 2021 nu ar trebui impuse condiții legale noi, de netrecut, care ar face imposibilă recuperarea proprietății sau primirea doar a unei despăgubiri”, a declarat la rândul său, Gideon Taylor, președintele operațiunilor pentru Organizația Mondială a Restituirii Evreilor, citat de Reuters.

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria se află pe o cale fără întoarcere sub Viktor Orban, avertizează un ministru polonez. Cum este văzută Budapesta la Bruxelles

Un acord de încetare a focului în Gaza, tot mai aproape de realitate. Istoricul conflictului de peste 75 de ani israeliano-palestinian

Israelul pregătește anexarea mai multor teritorii palestiniene înainte de învestirea lui Donald Trump

Polonia vinde unt din rezerva statului, pentru a stabiliza prețurile înainte de sărbătorile de iarnă

Partenerii noștri