Live

Delegaţie a Parlamentului European, prima vizită oficială în Taiwan: „Nu sunteţi singuri. Europa este alături de voi”

Data publicării:
Delegația parlamentului European a fost primită de președinta Taiwanului, Tsai Ing-wen. Foto: Profimedia

Prima delegaţie oficială a Parlamentului European (PE) în Taiwan a asigurat insula izolată diplomatic că nu este singură şi a cerut acţiuni mai îndrăzneţe pentru a consolida relaţiile UE-Taiwan, în contextul în care autorităţile de la Taipei se află sub o presiune crescândă din partea Beijingului.

„Am venit aici cu un mesaj foarte clar, foarte simplu: Nu sunteţi singuri. Europa este alături de voi”, i-a transmis şeful delegaţiei PE, eurodeputatul francez Raphael Glucksmann, preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen, în timpul unei întrevederi transmise live pe Facebook.

Taiwanul, care nu are relaţii diplomatice oficiale cu vreo ţară europeană cu excepţia Vaticanului, este dornic să-şi dezvolte relaţiile cu statele membre ale Uniunii Europene.

„Vizita noastră ar trebui să fie considerată un prim pas important. Dar avem nevoie de o agendă foarte concretă de întâlniri la nivel înalt şi de paşi concreţi împreună la nivel înalt pentru a construi un parteneriat UE-Taiwan mult mai puternic”, a mai spus Glucksmann, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Vizita de trei zile a delegaţiei europarlamentare la Taipei va include întrevederi cu autorităţi taiwaneze pe teme precum dezinformarea şi atacurile cibernetice.

De partea sa, Tsai Ing-wen şi-a exprimat speranţa că „Taiwanul şi UE pot cu siguranţă să continue consolidarea parteneriatului în toate domeniile”.

În luna octombrie, ministrul de externe taiwanez Joseph Wu a efectuat o vizită în Europa, ceea ce a nemulţumit Beijingul, care a avertizat ţările vizitate că astfel ele îşi subminează relaţiile cu China.

De teama unor măsuri de represalii din partea Beijingului, majoritatea ţărilor ezită să primească miniştri taiwanezi sau să trimită oficialităţi de rang înalt în Taiwan.

Parlamentul European a adoptat luna trecută o rezoluţie neconstrângătoare privind adâncirea relaţiilor cu Taipeiul, în perspectiva unor paşi precum semnarea unui acord de investiţii.

Citește și: Șeful armatei SUA: Avem, în mod categoric, capacitățile necesare pentru a apăra Taiwanul de China

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Deputații taiwanezi au făcut din nou scandal în Parlament. Au construit baricade și s-au stropit cu apă

Partenerii noștri