Live

Declaraţie comună a lui Putin şi Xi: „Un război nuclear nu trebuie să aibă loc niciodată”

Data actualizării: Data publicării:
Xi Jinping și Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Rusia şi China se pronunţă împotriva oricărui război nuclear, în toiul unor tensiuni cu Occidentul, şi subliniază că o astfel de confruntare nu va avea decât învinşi, se arată într-o declarație comună semnată de Xi Jinping și Vladimir Putin, citată de agenția rusă de presă TASS.

„Subliniind importanța declarației comune a liderilor celor cinci țări, care dețin arme nucleare, privind prevenirea unui război nuclear și a unei curse înarmărilor, părțile afirmă încă o dată că nu pot exista câștigători într-un război nuclear și că acesta nu trebuie dezlănțuit niciodată”, se arată în documentul comun.

Țările au cerut tuturor țărilor semnatare să depună eforturi pentru „reducerea riscului declanșării unui război nuclear și a oricărui conflict armat între statele care dețin arme nucleare”, se mai arată în document. 

„Pe fondul degradării relațiilor dintre puterile nucleare, măsurile de reducere a riscurilor strategice trebuie încorporate în eforturile generale de reducere a tensiunilor dintre state, de a forma relații mai constructive și de a reduce la minimum motivele de discrepanță în domeniul securității”, se mai precizează în document.

„Toate puterile nucleare nu trebuie să desfășoare arme nucleare în afara teritoriilor lor naționale și trebuie să-și retragă toate armele nucleare plasate în străinătate”, se mai subliniază în declarație.

CNN notează că vizita lui Xi Jinping la Moscova nu pare să aibă un impact asupra războiului din Ucraina, însă remarcă declarația președintelui Xi care spune că relația dintre China și Rusia este esențială pentru ordinea mondială.

Rusia şi China sunt ''preocupate'' de prezenţa în creştere a NATO în Asia

Rusia şi China sunt ''preocupate'' de prezenţa în creştere a NATO în Asia, au mai afirmat preşedinţii Vladimir Putin şi Xi Jinping în declaraţia comună semnată marţi la finalul convorbirilor desfăşurate la Kremlin, scrie Agerpres. 

''Cele două părţi sunt extrem de îngrijorate de consolidarea crescândă a legăturilor între NATO şi ţările din regiunea Asia-Pacific cu privire la chestiunile militare şi la cele de securitate'', au indicat cei doi şefi de stat. Totodată, ei au acuzat Alianţa Nord-Atlantică de ''subminarea păcii şi a stabilităţii regionale''. 

Moscova şi Beijingul ''sunt împotriva formării de blocuri închise exclusive în regiunea Asia-Pacific'', au subliniat cei doi lideri, denunţând ''influenţa negativă a strategiei Statelor Unite ghidate de o mentalitate a Războiului Rece (...) în legătură cu pacea şi stabilitatea în această regiune''. 

De asemenea, Rusia şi China şi-au exprimat ''preocuparea profundă'' faţă de eventuale ''consecinţe şi riscuri pentru stabilitatea strategică în regiunea Asia-Pacific'' ca urmare a proiectelor de alianţă între SUA, Australia şi Regatul Unit (AUKUS) pentru a construi submarine nucleare. Ele ''fac apel în mod hotărât la membrii acestui parteneriat să îşi respecte cu stricteţe angajamentele privind neproliferarea şi să susţină pacea regională'', au declarat Putin şi Xi. 

Pe de altă parte, Moscova şi Beijingul au acuzat Statele Unite că ''subminează'' securitatea mondială prin faptul că încearcă să desfăşoare rachete în mai multe ţări din lume pentru ''a conserva un avantaj militar unilateral''. 

''Rusia şi China se declară preocupate de intensificarea activităţilor Statelor Unite vizând crearea unui sistem mondial de apărare antirachetă şi desfăşurarea elementelor sale în diverse regiuni ale lumii, combinate cu o consolidare a capacităţii armelor non-nucleare de înaltă precizie'', au indicat preşedinţii rus şi chinez în declaraţia comună semnată marţi seară după încheierea convorbirilor de la Kremlin.

Citește și: Pe ce țări mai poate conta Putin la mai bine de un an după ce a invadat Ucraina

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Xi Jinping cere Statelor Unite să nu depăşească „linia roşie” în ceea ce priveşte Taiwanul

Ce fac „eroii” lui Putin când se întorc de pe frontul din Ucraina. Val de violențe în Rusia, provocat de deținuții care recidivează

Joe Biden şi Xi Jinping sunt de acord: Deciziile privind armele nucleare trebuie luate de oameni, nu de inteligenţa artificială

„Barurile academice”, ultima redută pentru libertatea de exprimare a tinerilor chinezi în luptă cu cenzura statului

Partenerii noștri