Live

De la „scut uman” la „scut nuclear”. SUA acuză Rusia că a transformat cea mai mare centrală nucleară din Ucraina într-o bază militară

Data actualizării: Data publicării:
Rusia a ocupat în luna martie centrala nucleară din Zaporojie după ce soldații ruși au tras asupra ei, riscând să producă un accident nuclear. Foto: Profimedia Images

SUA acuză Rusia că folosește cea mai mare centrală nucleară din Ucraina pe post de „scut nuclear” pentru a-și staționa trupele acolo și pentru a împiedica armata ucraineană să tragă asupra lor din cauza riscului producerii unui teribil accident nuclear, informează Reuters.

Secretarul de Stat Antony Blinken a spus că SUA este „profund îngrijorată” în legătură cu centrala nucleară din Zaporojie, ocupată de ruși în luna martie după ce aceștia au tras în imediata sa apropiere provocând un incendiu, pe care americanii spun că Rusia o folosește ca pe o bază militară de unde soldații ruși pot să tragă asupra trupelor ucrainene fără să se teamă de un răspuns din partea lor.

„Bineînțeles că ucrainenii nu pot trage înapoi fără să riște un teribil accident care implică centrala nucleară”, le-a spus Blinken reporterilor după încheierea discuțiilor de luni din cadrul ONU de la New York pe tema neproliferării nucleare.

Acțiunile Rusiei în războiul din Ucraina au depășit punctul folosirii unui „scut uman”, care acum a devenit un „scut nuclear”, potrivit lui Blinken.

Imagine cu trupele ruse care staționează pe drumul spre centrala nucleară din Zaporojie. Foto: Profimedia Images

La discuțiile de la New York, ministrul adjunct de externe al Ucrainei, Mikola Tocițki, a spus că „este nevoie de acțiuni comune robuste pentru a preveni un dezastru nuclear” și a cerut comunității internaționale să „închidă cerul” de deasupra centralelor nucleare ucrainene cu ajutorul sistemelor antiaeriene.

Primarul orașului ucrainean Enerhodar, Dmitro Orlov, a spus săptămâna trecută că soldații ruși folosesc centrela nucleară din Zaporojie ca pe o fortăreață în care se adăpostesc și de unde trag asupra zonelor civile.

Rusia a pregătit zeci de mii de soldați pentru a reporni ofensiva în sudul Ucrainei 

Consilierul prezidențial al Ucrainei, Oleksi Arestovici, a spus că în jur de 22.000 de soldați ruși se pregătesc să avanseze asupra orașelor Krivoi Rog și Nikolaev, acolo unde forțele ucrainene sunt pregătite să îi întâmpine.

În același timp, trupele ruse din estul Ucrainei sunt susținute tot mai mult de mercenari ai grupului Wagner pentru care motivația principală de a lupta în Ucraina o reprezintă „banii și jafurile”, potrivit guvernatorului ucrainean al regiunii Luhansk.

Primul vas încărcat cu cereale din Ucraina a plecat luni din Odesa cu destinația Liban după ce săptămâna trecută Rusia și Ucraina au încheiat un acord, cu participarea Turciei și a ONU, pentru asigurarea exporturilor ucrainene de grâne pe Marea Neagră.

Centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Europa și în top 10 în toată lumea. Foto: Profimedia Images

Nava Razoni, sub pavilion Sierra Leone, este așteptată să sosească la Istanbul pe 2 august și, după ce va fi verificată în Turcia, își va continua drumul spre destinaţie.

Cunoscută ca „grânarul Europei”, Ucraina speră să poată exporta 20 de milioane de tone de grâne rămase blocate în silozuri din cauza războiului și încă 40 de tone din noua recoltă. Cele trei porturi din care vor pleca navele de transport sunt Odesa, Pivdeni (Iujni) și Ciornomorsk.

Rusia a spus că plecarea vasului Razoni este o știre „foarte pozitivă”, dar a respins acuzațiile că ar fi de vină pentru criza alimentară mondială. În același timp, Moscova a spus că sancțiunile occidentale au încetinit exporturile și a acuzat Ucraina că a montat mine subacvatice la intrările în porturile sale.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin „va folosi iarna ca pe o armă”. Mark Rutte cere statelor membre NATO ajutor suplimentar pentru Ucraina

Ciucă spune că nu a cerut „vreodată” informări legate de întâlnirile lui George Simion cu spioni ruși. „Pentru mine a fost clar”

Germania deportează în Federația Rusă tot mai mulți ruși fugiți în Vest ca să scape de mobilizarea în armata lui Putin

Rusia va negocia încheierea războiului din Ucraina, dacă discuțiile vor fi inițiate de Trump, susține ambasadorul lui Putin la ONU

Partenerii noștri