Live

De la Brexit la "Bregret": După șapte ani și patru premieri, britanicii regretă tot mai mult ieșirea din UE

Data actualizării: Data publicării:
De la Brexit la "Bregret": După șapte ani și patru premieri, britanicii regretă tot mai mult ieșirea din UE. Foto: Profimedia Images

Sentimentul public s-a întors împotriva Brexit-ului, arată sondajele publicate săptămâna trecută, la aproape şapte ani şi patru prim-miniştri de când Marea Britanie a votat pentru părăsirea Uniunii Europene, scrie CNBC.

Astfel, 53% dintre britanici cred că Marea Britanie a greşit prin plecarea din UE, faţă de 32% care încă cred că este alegerea potrivită, arată datele sondajului YouGov publicat săptămâna trecută.

Sondajele Ipsos realizate în ianuarie arătau că 45% din populaţie credea că Brexitul le-a făcut mult mai greu traiul zilnic. O părere opusă au avut doar 11% dintre cei care au răspuns sondajului.

La sfârșitul anului trecut, 10.000 de oameni și-au exprimat părerea față de afirmația că "Marea Britanie a greşit prin părăsirea UE", în cadrul unui sondaj realizat de Focaldata şi UnHerd. 54% au spus că sunt "fie puternic de acord", "fie uşor de acord". Doar 28% dintre respondenți nu au fost de acord cu această afirmație.

În următorii doi ani, economia Marii Britanii ar urma să aibă cea mai proastă performanţă din G20, în timp ce guvernul trebuie să găsească soluții la criza costului vieţii. Partidul de guvernământ al prim-ministrului Rishi Sunak este acum în urma Partidului Laburist de opoziţie cu peste 20 de puncte procentuale, în sondajele publice efectuate înainte de alegerile generale din 2024.

Două schimbări cheie în atitudinea publicului faţă de Brexit

Anand Menon, director al Regatului Unit în iniţiativa Changing Europe şi profesor de politică europeană şi afaceri externe la King’s College din Londra, a declarat pentru CNBC că au fost două schimbări cheie în atitudinea publicului faţă de Brexit.

"Prima este numărul tot mai mare de oameni, inclusiv alegătorii Leave, care acum spun că cred că guvernul a gestionat prost Brexitul – adică văd acest lucru ca un eşec al guvernului. Al doilea lucru este numărul tot mai mare de susţinători ai leave şi alţi alegători care ajung să vadă Brexitul ca având un impact economic negativ", a spus el.

Acest lucru este confirmat de cel mai recent sondaj YouGov, care a constatat că 68% dintre cei chestionaţi au considerat că guvernul a gestionat prost Brexitul, faţă de doar 21% care au spus că conservatorii s-au descurcat bine.

Sunak a anunţat luni un nou acord cu Uniunea Europeană, care urmăreşte să abordeze Protocolul Irlandei de Nord, o piesă controversată a acordului de retragere existent care impune controale asupra mărfurilor care călătoresc peste Marea Irlandei, din Marea Britanie până în Irlanda de Nord. Rămâne de văzut dacă acest lucru va schimba percepţia publică în favoarea conservatorilor, dar YouGov a remarcat că cei care regretă acum votul lor de a pleca din UE reprezintă 7% din votul publicului (excluzând cei care nu ar vota).

"Înaintea alegerilor generale din 2019, această cifră era de aproximativ 4%. Aceste schimbări pot să nu pară masive, dar având în vedere cât de stagnante au fost opiniile cu privire la apartenenţa la UE de la referendum, această schimbare a preferinţelor ar putea avea un impact", este concluzia sondajului.

"Cei care au votat leave (pentru plecare), dar acum nu sunt siguri dacă a fost decizia corectă, acum reprezintă încă 4% dintre alegători, ceea ce face ca grupul total de votanţi care nu mai cred că a fost decizia corectă să fie în jur de unul din nouă alegători (11%)."

Menon a remarcat că, în mod ironic, Brexitul a început să afecteze negativ economia la începutul anului 2020, la scurt timp după ce Regatul Unit a părăsit UE, dar impactul a fost agravat de pandemia de Covid-19. Industriile de la agricultură şi pescuit până la fabricarea de maşini şi produse farmaceutice au evidenţiat dificultăţile cu care se confruntă ca urmare directă a Brexitului în ultimii câţiva ani.

Acum, Menon a susţinut că se întâmplă opusul, în sensul că multe dintre problemele economice actuale ale Regatului Unit nu se datorează în primul rând Brexitului, ci aduc în lumina reflectoarelor efectelor sale negative. "Nu există absolut nicio îndoială că Brexit este o parte din motivul cifrelor economice destul de proaste pe care le vedem venind din Regatul Unit, deosebit de proaste în context comparativ cu alte economii G7", a spus el.

Dar factorii pe termen mai lung au jucat un rol şi el a sugerat că o stagnare îndelungată a nivelului de trai, cauzată parţial de politicile de austeritate introduse de guvernul lui David Cameron, a contribuit la furia declanşată în comunităţile clasei muncitoare la votul Brexit.

Menon a subliniat că după trei ani, Brexitul este "redefinit" de la o problemă culturală, bazată pe valori, care i-a unit pe alegătorii care altfel ar putea fi în dezacord vehement cu privire la economie, la o problemă în primul rând economică.

"Este problematic pentru guvern, deoarece coaliţia pentru Brexit pe care a creat-o Boris Johnson este unită pe probleme culturale, dar foarte divizată în materie de economie, aşa că nu poate răspunde într-un mod eficient şi coordonat şi vedem acest lucru în Partidul Conservator parlamentar. Există lupte pentru lucruri pe care majoritatea partidelor politice din trecut ar fi unite fundamental, adică bazele strategiei economice", a explicat el.

Brexitul nu mai preocuparea principală pentru majoritatea alegătorilor

Cel mai recent indice al problemelor calculat de Ipsos a arătat că Serviciul Naţional de Sănătate este problema de cea mai mare importanţă pentru britanici, fiind menţionat de 42% dintre respondenţi. Economia şi inflaţia, care dominaseră seria în ultimul an, au fost menţionate de 37%, respectiv 36%.

În ianuarie 2019, anul ultimelor alegeri generale, Brexit/Europa a fost o problemă cheie pentru 72% dintre alegători, cea mai mare îngrijorare înregistrată din septembrie 1974. Până în octombrie 2022, aceasta a scăzut la 6%.

Probleme precum recenta lipsa legumelor din Marea Britanie şi creşterea preţurilor alimentelor au fost legate de Brexit de comentatorii politici britanici şi de unii pparlamentari.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din UE a aprobat un tratament mult aşteptat pentru persoanele care suferă de Alzheimer

Cazul Skripal. Anchetator: Căutarea recipientului cu Noviciok a fost precum „căutarea unui ac în carul cu fân”

Marcel Ciolacu: Putem face pasul final spre majorarea salariului minim, la 4050 de lei, din 1 ianuarie

Șeful diplomației europene propune suspendarea dialogului politic UE-Israel. Borell mai are o lună din mandat

Partenerii noștri