Live

Cum s-a transformat visul american în coșmarul disperării. Povestea fetei care s-a pierdut în junglă pe Dealul Morții în drum spre SUA

Data actualizării: Data publicării:
În trecut, doar câteva mii de oameni se încumetau să traverseze jungla Darien în fiecare an. În 2022, 215.000 de persoane să-au riscat viața în drumul lor spre Statele Unite. Foto: Profimedia Images

La aproape trei ani după ce pandemia mortală a început să dea peste cap lumea, combinația devastatoare dintre urmările molimei, schimbările climatice, conflictele tot mai intense și creșterea inflației exacerbată de războiul din Ucraina au provocat o transformare seismică a migrației globale care a alungat milioane de oameni din casele lor, scrie The New York Times. În foarte puține locuri din lume această realitate cruntă este mai percutantă decât în călătoria plină de primejdii a traversării junglelor sud-americane care despart Panama de Columbia.

În penumbra nopții, fetița striga după mama ei, forma sa firavă prefigurându-se în lumina lunii. Cele două și-au părăsit casa din Venezuela cu o săptămână în urmă cu destinația Statele Unite.

Pentru a ajunge acolo, însă, ele erau obligate să traverseze jungla Darien, o regiune sălbatică și necruțătoare ce desparte America de Sud de America Centrală - singura cale terestră de acces pentru migranții care vor să ajungă în SUA.

În haosul călătoriei pline de pericole, copilul s-a pierdut de singurul ei părinte. Pentru a-și redobândi calmul, Sarah Cuauro, în vârstă de doar 6 ani, a început să cânte în timp ce lacrimile i se prelingeau pe față: „Slava lui Dumnezeu, uriașă și sacră, El mă poartă în brațe”.

Migranții care încearcă să ajungă în SUA sunt în mare parte venezueleni, mulți dintre ei fiind împinși la limita supraviețuirii de dezastrul economic din țara lor. Foto: Profimedia Images

Jungla prin care trec sute de mii de migranți pe an în încercarea de a ajunge în SUA

ONU spune că acum sunt cel puțin 103 milioane de persoane strămutate în toată lumea, un număr record care continuă să crească.

Timp de mai multe decenii, Darien era considerat atât de periculos încât doar câteva mii de oameni îndrăzneau să o traverseze în fiecare an. Astăzi, este un traseu foarte aglomerat.

Din luna ianuarie și până acum, cel puțin 215.000 de persoane au călătorit prin Darien, de aproape două ori mai mulți decât în tot anul trecut și de 20 de ori mai mulți decât media anuală a perioadei 2010-2020.

Persoanele care încearcă să ajungă în SUA sunt în mare parte venezueleni, mulți dintre ei fiind împinși la limita supraviețuirii de catastrofă economică din țara lor și de guvernul autoritar care îi conduce.

Venezuelenii sunt doar o parte din migranții care traversează jungla: cubanezi, haitieni, ecuadoreni și peruvieni fac această călătorie în număr tot mai mare, în timp ce afganii, mulți dintre ei încercând să scape de regimul taliban, fac parte din grupul care se mărește în cel mai accelerat ritm dintre toate grupurile de migranți.

Cel puțin 33.000 de persoane care au făcut călătoria anul acesta sunt copii. Mulți dintre migranți, precum Sarah și mama ei, Dayry Alexandra Cuauro, au făcut cândva parte din clasa de mijloc, însă din cauza dezastrului financiar din țara lor, care i-a împins până la disperare, aceștia au decis acum să își riște viețile în încercarea de a traversa jungla.

„Lucrurile au mers din rău în și mai rău”, a spus Dayry, o avocată de 36 de ani din Venezuela. „Am decis să fac această călătorie pentru viitorul fiicei mele.”

Călătoria migranților prin junglă, râuri și peste „Dealul Morții” - o afacere de milioane de dolari

Drumul pe care migranții trebuie să îl străbată pentru a ajunge pe jos până în SUA începe într-un orășel columbian de coastă, continuă prin mai multe ferme și comunități ale populației băștinașe, trece peste un munte extenuant numit „Dealul Morții” și urmează cursul întortocheat al mai multor râuri înainte de a se termina într-o tabără administrată de guvernul din Panama.

Darien s-a transformat într-o afacere cu migranți de milioane de dolari organizată pentru a procesa un număr cât mai mare de oameni – cu ghizi care au format cooperative, localnici care au marcat drumul cu steaguri albastre și traficanți de persoane care își desfășoară activitățile pe Facebook și TikTok.

Localnicii din zonele mai puțin sălbatice se oferă să îi transporte pe migranți cu bărcile dacă au bani să-i plătească. Foto: Profimedia Images

Rezultatul este că zeci de mii de oameni intră în junglă conștienți de faptul că cel mai mare obstacol îi așteaptă după ce călătoria primejdioasă prin sălbăticie ajunge la final – găsirea unei soluții pentru a intra pe teritoriul Statelor Unite.

Darien nu a fost prima opțiune pe care Dayry a încercat-o pentru a-i oferi un viitor mai bun fiicei sale. Tot anul acesta, fosta avocată a traversat deșertul Atacama împreună cu Sarah pentru a ajunge în Chile, acolo unde spera că va putea să înceapă o viață nouă.

Dayry a descoperit, însă, destul de repede că nu poate să trăiască doar din banii pe care îi făcea ca șofer de taxi și casier. După ce s-a întors în Venezuela, Dayry a încercat să aplice pentru obținerea vizei americane, dar următoarea programare disponibilă era în 2024.

Cum Mexicul a introdus vize pentru venezuelenii care vor să intre în țară, Dayry a rămas cu o singură opțiune: ea și Sarah trebuiau să străbată jungla dintre Columbia și Panama pe jos.

ONU spune că acum sunt cel puțin 103 milioane de persoane strămutate în toată lumea, un număr record care este de așteptat să continuă să crească. Foto: Profimedia Images

Fosta avocată a vândut tot ce avea în Venezuela – până și un brad de Crăciun din plastic – și a plecat cu autobuzul îmrepună cu fiica ei, având la ele pașapoartele, 820 de dolari cash și binecuvântarea bunicii lui Sarah.

„Pe drum vei găsi îngeri”, i-a promis Dayry fiicei sale.

Darien, obstacolul sălbatic de pe drumul care leagă Alaska de Argentina

Jungla Darien era cândva una dintre cele mai sălbatice jungle din lume. Unele părți erau atât de inaccesibile încât atunci când inginerii au construit Autostrada Panamericană în anii '30, o șosea care leagă Alaska de Argentina, un singur segment major a rămas neterminat – o teritoriu de peste 100 de kilometri numit Breșa Darien.

Sarah și mama ei și-au început călătoria în orășelul columbian Capurgana, acolo unde au fost preluate de niște bărci cu motor ale unei cooperative care spune că promovează „turismul responsabil”, însă în realitate exploatează situația disperată a migranților.

„Aceasta nu este o afacere. Este muncă umanitară”, a insistat un reprezentant al cooperativei, în timp ce gărzile lor blocau singura cale de ieșire dintr-un centru înconjurat de ziduri în care erau ținuți toți migranții.

Sarah și mama ei s-au alăturat unui grup de nouă persoane pentru călătoria care îi aștepta. În total, au plătit 1.200 de dolari.

Jungla Darien era cândva una dintre cele mai sălbatice jungle din lume. Foto: Profimedia Images

În primele zile, migranții au traversat o zonă deluroasă de pădure în care trăiesc comunități mici de oameni care au construit tabere improvizate pentru a profita de influxul de migranți cărora le cer bani pentru mâncare și locuri de camping.

Tot în această perioadă, Sarah și mama ei au trecut prin dreptul unui pâlc de copaci în care un om murise într-un cort din motive necunoscute, iar cadavrul lui a fost lăsat să putrezească.

Apoi, grupul a ajuns la un râu unde localnicii le cer migranților 10 dolari ca să-i transporte cu barcă, în ciuda faptului că timpul de traversare este mai mic de două minute. În a patra zi, migranții și-au ridicat corturile într-o tabără pe care localnicii au înconjurat-o cu sârmă ghimpată și cer 20 de dolari ca să îi lase să plece.

Urcând pe Dealul Morții, muntele noroios pe care Sarah s-a pierdut de mama ei

Chiar înainte să ajungă la Dealul Morții, un munte înalt și noroios, Sarah s-a pierdut de mama ei. În dimineața în care Sarah și Dayry trebuiau să se urce pe Dealul Morții, mama fetei i-a cerut unui prieten, Angel Garcia, să o ajute să o care pe Sarah.

Angel a luat-o pe Sarah pe umeri, uitându-se din când în spate ca să nu o piardă din vedere pe mama fetei. La un moment dat, s-a întors și Dayry dispăruse.

Bărbatul și-a continuat drumul, neputând să se oprească sau să se întoarcă pe versantul noroios și alunecos. Cei doi s-au târât în patru picioare, chinuindu-se să treacă peste rădăcinile groase și trunchiurile doborâte ale copacilor.

În jurul lor, ceilalți migranți au început să se prăbușească la pământ extenuați. Unul dintre ei, slăbit din cauză că rămăsese fără mâncare și apă, a căzut în noroi. Acesta a explicat că a ales să se aventureze prin junglă pentru că venezuelenii care sunt în situația nu mai au alte opțiuni. „Lumea și-a închis porțile în fața noastră”.

Cu doar câteva zile înainte ca Sarah să se piardă de mama ei, o fată de 10 ani s-a înecat într-un râu cu ape repezi după ce a alunecat din brațele mamei sale. Foto: Profimedia Images

În acea noapte, Sarah a dormit în cortul lui Angel și a altor doi prieteni. Bărbații au ajutat-o pe fată, dar păreau speriați de noua responsabilitate pe care o aveau. Când s-au trezit dimineața următoare, nu aveau nicio idee unde ar putea fi Dayry, dacă era rănită sau dacă ceva încă și mai grav se întâmplase cu ea.

După trei zile în care Sarah nu și-a mai văzut mama, într-o tabără care reprezenta ultima oprire înainte de finalul călătoriei prin junglă, Dayry și-a făcut în mod surprinzător apariția. În tot acest timp, Dayry fusese cu doar câteva ore în urma grupului, încercând cu disperare să țină pasul cu ceilalți migranți.

Alte familii nu au avut norocul lui Dayry și Sarah. Cu doar câteva zile în urmă, o fată de 10 ani s-a înecat într-un râu cu ape repezi după ce a alunecat din brațele mamei sale. Câteva zile mai târziu, un băiat de 6 ani a dispărut după ce l-au luat apele unui alt râu.

„Iartă-mă”, i-a spus Dayry fiicei sale, în timp ce o săruta pe față cu lacrimi în ochi, chinuindu-se să rămână în picioare cu toate că durerea era aproape insuportabilă. „Nu te-am abandonat, am venit să te găsesc.”

Anunțul devastator de la finalul călătoriei prin junglă

Bucuria lor a fost de scurtă durată. La doar două zile după ce au ieșit din jungla Darien, Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite a anunțat că venezuelenii care au ajuns la granița cu Mexicul nu vor mai avea dreptul de a intra în SUA.

Dayry era devastată. Nu mai avea nicio altă cale de a intra în America, ajunsese deja în Honduras și rămăsese fără bani.

Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite a anunțat în octombrie că venezuelenii care au ajuns la granița cu Mexicul nu vor mai avea dreptul de a intra în SUA. Foto: Profimedia Images

„Vă scriu asta cu lacrimi în ochi”, a transmis Dayry printr-un mesaj text. Urma să se adreseze unei agenții care se ocupă de migranți pentru a le cere să îi ofere bilete de avion ca să se poată întoarce acasă. „Mă doare [sufletul] să abandonez visul de a trăi într-un loc sigur, dar situația mă obligă.”

Dayry și Sarah au ajuns într-un adăpost pentru migranți din Honduras, unde așteaptă ca familia lor să strângă destui bani să își poată cumpăra bilete de avion.

Una dintre surorile lui Dayry a reușit să ajungă în Florida cu câteva luni în urmă, după ce s-a predat autorităților de la graniță, și i-a transmis lui Dayry că face tot ce poate ca să îi găsească un sponsor. Americanii au anunțat că vor primi 24.000 de venezueleni dacă aplică pentru viză din străinătate și dacă au un sponsor în SUA – sponsorii sunt cetățeni americani sau persoane care îndeplinesc alte cerințe de rezidență care pot demonstra că își permit să susțină financiar imigrantul pentru cel puțin doi ani.

Sarah, acum răcită, se plimba apatică prin tabăra de refugiați din Honduras. Din călătoria care s-a încheiat acolo – noroiul, râurile, nopțile îngrozitoare fără mama sa – Sarah a spus că își va aduce aminte „totul”.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Partenerii noștri