Live

Cum l-a scos Putin din Ucraina pe „Prințul Întunericului”. Detaliile operațiunii, demne de filme cu spioni

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin și Viktor Medvedciuk în timpul unei întâlniri la Moscova, în septembrie 2019. Foto: Profimedia Images

Ziarul turc Hurriyet a publicat detaliile schimbului de prizonieri dintre ruși și ucraineni, care a avut loc în septembrie anul trecut, la Ankara. Rușii au eliberat cinci comandanți ai batalionului Azov în schimbului oligarhului ucrainean Viktor Medvedciuk, un apropiat al lui Vladimir Putin.

Publicația susține că schimbul a fost inițiat de partea rusă, iar negocierile privind organizarea acesteia au avut loc în Turcia, cu participarea informațiilor turce, potrivit BBC.

În ziua stabilită, două avioane au aterizat în același timp pe aeroportul din Ankara. O aeronova din Rusia cu soldații Azov capturați și alta din Ucraina cu oligarhul Medvedciuk. Reprezentanții celor două părți au procedat apoi la identificarea participanților la schimb și la verificarea stării de sănătate a acestora.

După finalizarea acestei proceduri, schimbul a decurs fără probleme, scrie Hurriyet.

La invitația autorităților turce, comandanții Azov au rămas în Turcia până la sfârșitul războiului. Însuși președintele Recep Tayyip Erdogan a dat apoi garanții pentru siguranța lor. Potrivit cotidianului, aceasta a fost una dintre condițiile cerute de ruși, pentru ca schimbul să aibă loc.

Soarta ulterioară a lui Viktor Medvedciuk este încă necunoscută.

Medvedciuk era văzut de ruși ca un posibil succesor al lui Volodimir Zelenski în cazul în care aceștia ar fi capturat capitala Kiev. Politician pro-rus aflat în strânse legături cu Vladimir Putin, Medvedciuk a fost prins de serviciile speciale ucrainene la o lună și jumătate după ce fugise din arestul la domiciliu. 

Acesta a fost acuzat de trădare şi de încălcarea legilor războiului pentru că ar fi sprijinit conducerea Rusiei prin activităţi subversive împotriva Ucrainei, inclusiv prin colectarea de informaţii despre poziţiile unor unităţi militare.

Citește și Cum a fost capturat aliatul lui Putin în Ucraina. Șeful SBU: Agenții au condus o operațiune specială fulgerătoare și periculoasă

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Partenerii noștri