Live

Cum au fost avertizate SUA cu câteva ore înainte ca bazele militare din Irak să fie bombardate

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Președintele Donald Trump a fost informat de serviciile secrete și de oficiali irakieni cu privire la atacul iminent al Iranului asupra bazelor militare din Irak, cu câteva ore înainte de lansarea rachetelor, scrie Washington Post.

De asemenea, înainte de atac, Iranul a transmis o scrisoare către Consiliul de Securitate al ONU, amenințând cu represalii după moartea generalului Soleimani, dar documentul nu a fost făcut public, a declarat un oficial din cadrul Administrației Trump, sub protecția anonimatului.

„Știam, iar irakienii ne-au spus cu câteva ore înainte de atac”, a declarat un oficial din Administrație. „Cu câteva ore înainte de atac aveam deja rapoarte ale serviciilor secrete”.

Informația primită în avans le-a permis comandanților americani aflați în Irak să-și pună trupele la adăpost. Militarilor li s-a ordonat să se ascundă în buncăre, să poarte măști de gaze și să fie complet echipați. Trupele au rămas la adăpost chiar și după câteva ore de la încetarea atacului. „Nu este vorba de noroc aici. Norocul întotdeauna joacă un rol important în astfel de situații, dar aici a fost vorba de deciziile bune luate de comandanții afați la fața locului”.

Un prim raport al serviciilor secrete menționa că Iranul se pregătește să atace baze militare americane din Irak, însă nu se știau țintele exacte. Un oficial în domeniul Apărării a declarat că armata SUA avea indicii clare cu privire la atac: „Ne așteptam la o reacție din partea Iranului”.

Al doilea avertisment a venit din partea unui sistem de sateliți care poate detecta rachetele imediat după lansare. Oficialii americani i-au alertat pe aliați cu privire la atac, însă nu au putut spune care sunt țintele exacte.

În urma atacului, Donald Trump s-a adresat națiunii pentru a face anunțuri legate de reacția SUA la atacul comandat de Iran asupra bazei militare americane din Irak. Șeful de la Casa Albă a anunțat că nu dorește să folosească forța împotriva Iranului, dar că vor fi impuse sancțiuni economice dure împotriva acestei țări. Trump a declarat că ”pare că Iranul dă înapoi” după atacul cu rachete de marți noaptea.

Cel puțin 16 rachete au lovit marți noapte baza aeriană al-Asad și baza miliară din Erbil, din nordul și vestul Irakului, care găzduiesc soldați americani, informează CNN. Teheranul a revendicat atacul și a spus că este riposta pentru uciderea generalului Qasem Soleimani, care a fost înmormântat marți. De asemenea, Iranul a transmis un avertisment către aliații americanilor.

Operațiunea iranienilor s-a numit „Soleimani Martirul”, iar codul de atac a fost „O Zahra”, care face referire la fiica lui Mahomed. Teheranul afirmă că ora atacului - la 1:20 - nu este întâmplătoare, pentru că ora coincide cu momentul uciderii generalului Soleimani.

Baza al-Asad, prima lovită, este aceeași pe care Donald Trump a vizitat-o în decembrie 2018, când a promis că SUA vor menține trupele în Irak pentru a sta cu ochii pe republica islamică, transmite Corriere della Sera.

Editor: I. I. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri