Live

Cum arată după 145 de zile de greva foamei regizorul Oleg Sențov

Data publicării:

Cineastul ucrainean Oleg Senţov, aflat în detenţie în Rusia pentru „terorism", a dat asigurări, într-o scrisoare trimisă unuia dintre prietenii săi, că a „supravieţuit" celor 145 de zile de greva foamei încheiată la începutul lui octombrie, chiar dacă starea sa „nu este încă bună", informează vineri AFP, citată de Agerpres.

În pofida faptului că a încetat greva foamei, starea de sănătate a lui Senţov stârnea până acum îngrijorări, potrivit apropiaţilor săi, care au subliniat că abandonarea unei greve a foamei este un proces destul de complicat.

„Desigur, analizele mele nu sunt încă bune, însă ele nu sunt nici atât de rele ca înainte", afirmă cineastul ucrainean într-o scrisoare trimisă la sfârşitul lui octombrie lui Nikolai Şciur, o copie a căreia a fost consultată vineri de AFP. „Nu vă îngrijoraţi prea mult, am supravieţuit", adaugă el.

El informează că ţine încă un regim special şi ia medicamente, însă nu i se mai adminstrează un tratament prin perfuzie.

În pofida faptului că a încetat greva foamei, starea de sănătate a lui Senţov stârnea până acum îngrijorări, potrivit apropiaţilor săi, care au subliniat că abandonarea unei greve a foamei este un proces destul de complicat.

„Se pare că este pe cale să se restabilească", a declarat Nikolai Şciur. „Nu există încă o certitudine absolută că totul se va încheia cu bine. Însă acum există o speranţă", a subliniat el.

Oleg Senţov, care s-a opus anexării peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, a fost condamnat în 2015, de justiţia rusă, la 20 de ani de închisoare pentru „terorism" şi „trafic de arme", la finalul unui proces denunţat ca fiind „stalinist" de organizaţia Amnesty International. Anul acesta, cineastul s-a aflat 145 de zile în greva foamei, pentru a cere eliberarea tuturor „prizonierilor politici" ucraineni deţinuţi în Rusia.

Potrivit lui Şciur, Oleg Senţov are destulă energie pentru a lucra la cărţile şi scenariile sale, „pe unele dintre care speră să le finalizeze în două luni".

La sfârşitul lui octombrie, Parlamentul European i-a decernat lui Oleg Senţov „Premiul Saharov", recompensând astfel „o contribuţie excepţională la lupta pentru drepturile omului în lume". Ţările din G7 şi numeroase personalităţi politice sau din domeniul culturii au cerut eliberarea lui.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CNN: Putin încearcă anexarea ilegală a Transnistriei, după modelul Crimeea

MAE rus confirmă că un ofiţer arestat în Donbas are cetăţenie rusă. Kiev: Rusia recunoaște implicarea în conflictul din estul Ucrainei

Putin: Și dacă scufundam distrugătorul britanic în Marea Neagră nu cred că ajungeam "în pragul celui de-al Treilea Război Mondial"

Un jurnalist BBC aflat la bordul distrugătorului Defender relatează incidentul din Marea Neagră: Dacă nu schimbați cursul deschid focul

Partenerii noștri