Live

Cum a intrat patria lui Hitler în clubul celor mai buni prieteni ai Israelului și ce „catastrofă” ar putea schimba totul (Politico)

Data publicării:
Benjamin Netanyahu a spus despre fostul cancelar austriac Sebastian Kurz că este „un adevărat prieten al Israelului și al poporului evreu”. Foto: Profimedia Images

Împreună cu Ungaria și Cehia, Austria se află acum în mijlocul unui bloc pro-Israel din Europa Centrală pe care oficialii israelieni îl consideră esențial pentru a păstra UE de partea sa în timp ce războiul cu Hamas continuă și provoacă tot mai multe victime în rândul civililor palestinieni, relatează Politico.

După ce votul din 27 octombrie din cadrul ONU pentru adoptarea unei rezoluții de încetare a focului în Gaza a început, era clar că Israelul se confruntă cu o bătălie greu de câștigat. Cu puțin timp înainte de încheierea votului, țări pe care Israelul le consideră printre cei mai apropiați aliați ai săi, precum Germania și Canada, au trecut de partea opusă de teama criticilor pe care le vor primi dacă resping rezoluția.

Așadar, a fost o mare surpriză pentru multe persoane din Israel să descopere că Austria, o țară cu care au avut o relație furtunoasă de-a lungul anilor, a ales să stea de partea statului evreu.

Austria este până la urmă patria lui Hitler și a lui Adolf Eichmann, iar politicile sale din ultimii ani au fost de multe ori dominate de Partidul Libertății (FPO) de extremă dreapta, fondat de veterani ai SS în anii '50.

David Roet, un fost ambasador israelian de la ONU care acum este trimisul Tel Avivului la Viena, a salutat decizia Austriei de a vota împotriva rezoluției.

Demonstrație în fața Palatului Hofburg din Viena pentru eliberarea israelienilor ținuți ostatici de Hamas în Fâșia Gaza. Foto: Profimedia Images

Israelul a pierdut votul la o diferență mare: 120 de țări au susținut rezoluția și doar 14 s-au opus, inclusiv SUA, un grup de națiuni insulare din Pacific și câteva țări mici din Europa.

Totuși, decizia Austriei de a se alătura opoziției față de un vot atât de important subliniază o transformare dramatică, dar care a trecut aproape neobservată, a unei relații foarte complicate.

„O relație strategică extrem de apropiată cu Israelul”

Este o evoluție care s-a născut din dorința Austriei de a repara greșelile din trecut, dar care reprezintă și o consecință a unei combinații de calcule politice și oportunități economice.

„Am intrat într-o relație strategică extrem de apropiată cu Israelul care nu poate fi dată înapoi”, a spus ministrul austriac de externe Alexander Schallenberg.

Sprijinul Austriei pentru Israel reprezintă o schimbare semnificativă pentru o țară care și-a construit identitatea națională postbelică în jurul neutralității pe scena internațională. Transformarea a pornit de fapt dintr-o necesitate politică.

O victorie a partidului de extremă dreapta condus de Herbert Kickl (în poză) la următoarele alegeri generale din Austria ar fi o catastrofă, potrivit președintelui Congresului European Evreiesc. Foto: Profimedia Images

După ce a decis în 2017 să formeze un guvern împreună cu FPO, un partid cu o lungă istorie de declarații antisemite, cancelarul de la acea vreme, Sebastian Kurz, și-a dorit neapărat să asigure Israelul și comunitatea internațională că Austria nu se va întoarce la cutumele de altădată.

Tactica lui Kurz a funcționat, iar prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a numit „un adevărat prieten al Israelului și al poporului evreu”.

Cu toate că Israelul a continuat să refuze să se întâlnească cu miniștri ai FPO, Kurz și Partidul Poporului, formațiunea pe care o conducea la acea vreme, au dezvoltat o relație tot mai apropiată cu Tel Avivul. Când vorbea în privat despre Netanyahu, care are de două ori vârsta sa, tânărul cancelar îi spunea „prieten părintesc”.

În 2021, după ce Hamas a tras cu rachete asupra Israelului, Kurz a arborat steagul israelian deasupra biroului său și a ministerului de externe.

O istorie de iubire și ură și amenințările populismului contemporan

Îmbunătățirea relațiilor bilaterale a dus la formarea unor legături economice mai apropiate și la o explozie de turiști din Israel care au venit să viziteze Austria. Exporturile Vienei spre Israel au crescut cu 50% între 2018 și 2022.

Pentru mulți evrei austrieci, transformarea a fost una remarcabilă. „Austria a devenit [principalul] prieten al poporului evreu și al statului Israel în Europa azi”, a spus Ariel Muzicant, președintele austriac al Congresului European Evreiesc. „Austria pare să fi recunoscut responsabilitatea pe care o are de a prezenta o poziție clară privind protecția populației evreiești și solidaritatea cu Israelul fără să uite de drepturile palestinienilor.”

Protest pro-palestinian la Viena. Foto: Profimedia Images

Cele două popoare au avut însă o relație foarte complicată. Austria nu a fost doar țara natală a multor acoliți naziști de-ai lui Hitler, ci și locul care a dat naștere antisemitismului politic care i-a inspirat pe fasciștii din Europa înainte de al Doilea Război Mondial și care supraviețuiește în rândul adepților populismului contemporan de extremă dreapta.

Austria a fost pe de altă parte și patria lui Theodor Herzl, tatăl sionismului, precum și țara din care au plecat mii de evrei care au ajutat la clădirea Israelului după ce statul a fost fondat în 1948.

Această istorie încurcată explică relația ambivalentă de iubire și ură care a existat între cele două națiuni de la finalul războiului și până acum.

Lucrurile s-ar putea schimba dacă FPO, care conduce în acest moment în sondaje cu peste 30% din voturi, va câștiga alegerile generale ce sunt programate pentru toamna viitoare.

Cu toate că FPO nu mai este la fel de vehement împotriva Israelului cum era odată, ideologia rasistă și tendințele autoritare persistă și în ziua de azi. Întrebat ce ar însemna o victorie FPO în următoarele alegeri pentru relațiile Austriei cu Israelul și comunitatea evreiască, Muzicant a spus fără echivoc: „Ar fi o catastrofă.”

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rețea de asasini minori descoperită în Spania: un cuplu suedez și fiul lor au fost arestați. Cum erau racolați minorii pentru a ucide

Românii renunță la autoturismele electrice în favoarea celor hibrid. Ce mărci preferă europenii

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele premierului Netanyahu și al fostului ministru al Apărării din Israel

Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință

Partenerii noștri