Live

Video CTP, despre amenințarea nucleară a „craniului vorbitor” Peskov: Dacă recurge la arme atomice, abia atunci existența Rusiei e amenințată

Data publicării:
Gazetarul Cristian Tudor Popescu. Foto: Digi24

Cristian Tudor Popescu a comentat, vineri, la emisiunea Cap Limpede de la Digi24, afirmația purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit căreia regimul Putin va face uz de arma nucleară doar dacă „existența Rusiei va fi pusă în pericol”. Gazetarul a calificat afirmația drept o „idioție” și a spus că singura posibilitate ca Rusia să dispară, ca existența ei să fie amenințată este însăși folosirea de către aceasta a armei nucleare.

„Ce spune Peskov. Rusia va face uz de arme nucleare doar dacă îi va fi amenințată existența. Hai să raționăm puțin, să vedem ce idioție poate să debiteze craniul ăsta vorbitor.

Mai întâi, cum să-i pui Rusiei existența în pericol. Cine să i-o pună? De la Hitler, din 1941, Rusia nu a fost atacată de nimeni. Ea a atacat! În stânga și în dreapta – a atacat Ungaria, a atacat Cehoslovacia, a atacat Polonia, și știu ce spun, dar nu intru în detalii. A atacat Afganistanul, Georgia, Crimeea, ș.a.m.d.

De atunci, nimeni nu a atacat Rusia. Niciodată o țară democratică nu a atacat Rusia. Rusia a fost atacată de Hitler, care era reprezentantul unui imperiu la fel de teribil ca imperiul lui Stalin. Dar niciodată o țară democratică și, în general, nimeni nu a atacat Rusia. Și atunci, cum să fie pusă în pericol existența Rusiei acum? Cine s-o atace? Ucraina? Adică ce face Ucraina, trece granița, acum, să atace Rusia? România? Estonia? Lituania? Polonia?

NATO? Care este o organizație, declarat, statutar, inflexibil defensivă și care ține cu dinții de acest statut al ei. Noi suntem defensivi, nu atacăm. Nici nu furnizează armament ofensiv, ci doar defensiv. Deci cum să atace NATO Rusia? Nu atacă, nici vorbă!

Și atunci, el spune: „Dacă va fi existența Rusiei amenințată”, lucru imposibil, în clipa de față, atunci „vom recurge la arme nucleare”. Păi dacă recurge la arme nucleare, abia atunci existența Rusiei este amenințată. Este singura posibilitate ca Rusia să dispară, ca existența ei să fie amenințată. Observați ce idioție poate să lanseze omul ăsta ca să ce? Ca să sperie oamenii care nu vor să raționeze cu privire la ce debitează Kremlinul”, a spus Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Partenerii noștri