Live

Croația, tot mai aproape de intrarea în Progamul Visa Waiver

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Croaţia a făcut marţi un nou pas către intrarea în programul Visa Waiver după ce a semnat un acord de cooperare cu SUA privind comunicarea datelor pasagerilor, au anunţat ministrul de interne croat Davor Bozinovic şi ambasadorul american la Zagreb, Robert Kohorst, relatează agenţia de ştiri croată Hina, preluată de Agerpres.

Croaţia, Bulgaria, România şi Cipru sunt singurele state din Uniunea Europeană ai căror cetăţeni nu pot intra pe teritoriul SUA fără viză. Dintre cele patru state, Croația este cel mai nou membru al UE (din 2013).

Intrarea în programul Visa Waiver este condiţionată de îndeplinirea mai multor condiţii, iar ultima dintre acestea, îndeplinite de Croaţia - spre deosebire de România -, este o proporţie a refuzului cererilor de viză mai mic de 3%.

Când ar putea fi ridicate vizele pentru croați

„Finalizăm chestiuni tehnice zilnic pentru a obţine ridicarea obligativităţii pentru cetăţenii croaţi”, a dat asigurări ministrul Davor Bozinovic. El a reamintit că ambasadorul SUA a dat asigurări recent că obligativitatea vizelor va fi ridicată în curând, dar nu înainte de 31 decembrie.

Semnarea acordului pentru datele pasagerilor este un pas major către ridicarea obligativităţii vizelor, a arătat ambasadorul american la Zagreb. Pas cu pas, Croaţia a făcut tot ce era necesar pentru a se califica pentru programul Visa Waiver, a spus diplomatul. A adăugat, însă, că mai sunt unele lucruri de făcut pentru a încheia acest proces.

Documentul a fost semnat în două locaţii, la Zagreb şi la Washington, de ministrul de interne Davor Bozinovic şi de un oficial de rang înalt din cadrul Direcţiei vămilor şi protecţiei frontierelor din SUA, Pete Flores.

Documentul furnizează o bază legală pentru schimbul de date privind pasagerii în scopul depistării și investigării unor activităţi legate de prevenirea terorismului şi a altor infracţiuni grave transfrontaliere.

 

În ceea ce privește Româniaministrul de externe Bogdan Aurescu, aflat luni la Washington, a abordat subiectul în discuțiile pe care le-a avut cu șeful diplomației americane, Mike Pompeo. „Am subliniat interesul major al României de a fi inclusă în programul Visa Waiver, dată fiind importanța întăririi legăturilor personale între oameni, dar și în domeniul afacerilor. Am căzut de acord să continuăm cooperarea și coordonarea viitoare pe acest subiect de interes comun, în beneficiul direct al cetățenilor noștri”, a scris Bogdan Aurescu pe Twitter.

 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac armat la o școală din Croația. O fetiță de 7 ani a fost ucisă, alte șase persoane au fost rănite

Ministrul de Interne şi ambasadoarea SUA la București au discutat despre includerea României în Programul Visa Waiver

Ambasada României în SUA: Românii vor călători fără vize în Statele Unite din 2025

Motivul pentru care România vrea ca ridicarea vizelor pentru SUA să fie anunțată înainte ca Trump să-și preia mandatul

Partenerii noștri