Live

Croaţia plafonează preţurile carburanţilor timp de 30 de zile

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Guvernul Croaţiei a decis să limiteze preţurile de vânzare cu amănuntul ale benzinei şi motorinei pentru 30 de zile începând cu începutul acestei săptămâni, scrie SeeNews.

Executivul a mai avut intervenţii similare în octombrie şi noiembrie, acestea având scopul să atenueze impactul creşterii preţurilor la nivel global asupra redresării economice şi nivelului de trai al ţării, scrie Ziarul Financiar, citat de Mediafax.

„Din cauza schimbărilor bruşte şi accentuate ale preţurilor petrolului şi derivatelor petroliere, atât pe piaţa mondială, cât şi pe cea mai apropiată piaţă mediteraneană de referinţă, cele mai mari preţuri cu amănuntul rezultate din dezechilibrul dintre cererea şi oferta actuală ar trebui limitate pe o anumită perioadă de timp“, a explicat guvernul într-un comunicat de presă.

Plafonul pentru Eurosuper 95 este de 11,37 kuna (1,5 euro) pe litru, pentru Eurodizel este de 11,29 kuna, iar pentru Eurodizel BS blue folosit în agricultură, pescuit, acvacultură şi navigaţie este de 6,50 kuna. Preţurile carburanţilor premium nu vor fi plafonate.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prețuri mai mari de Sărbători. Ce este „greedflation” sau inflația de lăcomie și la ce strategii de marketing apelează comercianții

Atac armat la o școală din Croația. O fetiță de 7 ani a fost ucisă, alte șase persoane au fost rănite

România, pe primul loc în clasamentul european al scumpirilor. Ce strategie au comercianții: „Un Crăciun la suta de grame”

Nori negri deasupra economiei românești, după dezmățul din anul electoral. Ce spune președintele Consiliului Fiscal despre bugetari

Partenerii noștri