Live

Criză politică în Kuweit. Toți miniștrii și-au dat demisia la doar o lună de la formarea guvernului

Data publicării:
Steag Kuweit. Foto: Profimedia Images

Toți miniștrii din Kuweit și-au prezentat marți demisia premierului, la doar o lună de la formarea guvernului, în urma unor dispute cu Parlamentul, a informat agenţia oficială de presă Kuwait News Agency, potrivit Agerpres.

Demisia miniștrilor vine după un anunț făcut de 38 de parlamentari care susţin o cerere de anchetare a premierului, pe care îl acuză în special că a încălcat Constituţia prin formarea guvernului. 

Conform sursei citate, demisia membrilor cabinetului a fost prezentată prim-ministrului şeicul Sabah Al-Khaled Al-Sabah, însă trebuie trimisă spre aprobare emirului Nawaf al-Ahmad Al-Sabah.

Cabinetul anterior a demisionat în noiembrie 2019 pe fondul unor acuzaţii de corupţie şi certuri interne.

Kuweitul este singura ţară din Golf care are un parlament pe deplin ales, cu puteri extinse şi capacitatea de a demite miniştri.

Opoziţia a înregistrat un progres în alegerile legislative din decembrie, câştigând aproape jumătate din cele 50 de locuri. Acesta a fost primul scrutin de când noul emir a preluat puterea în septembrie.

Ţară bogată în petrol, în Kuweit au avut loc de mai bine de zece ani disensiuni între anumiţi parlamentari şi guvern, ceea ce a dus la numeroase dizolvări ale Parlamentului şi ale guvernului.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Georgia se afundă mai mult în criza politică. Parlamentul va alege un nou șef al statului, dar președintele în funcție nu vrea să plece

Colapsul politic din Franța zdruncină sectorul militar. „Armata este îngrijorată” 

Ce se întâmplă în Franța: căderea guvernului condus de Michel Barnier poate arunca zona euro în haos

Criza politică din Germania poate fi, de fapt, o „binecuvântare” pentru Europa, consideră unii diplomați. Cum argumentează

Partenerii noștri