Cristian Diaconescu: Rusia are obiceiul să-și lase în teren armamentul și dotările folosite în exerciții
Rusia își calculează foarte bine pașii atunci când face demonstrații de forță, precum cea de la granița cu Ucraina, a explicat, joi, la Digi24, fostul ministru de externe Cristian Diaconescu.
„De regulă, Federația Rusă nu blufează în astfel de situații. Pașii sunt calculați într-un orizont bine pus la punct de cei care inițiază astfel de strategii. Ca să vă dau un exemplu, în diverse activități militare notificate pe termen scurt sau nenotificate, exerciții pe care le face sau chiar le organizează Federația Rusă, dincolo de aspectul numeric, dincolo de limitele acceptate conform acordurilor și tratatelor politico-militare internaționale, mai avea un tip de consecință: armamentul și dotările folosite în exerciții erau lăsate în teren după retragerea forțelor armate și notificarea formală a închiderii exercițiului”, a afirmat Cristian Diaconescu.
Prezența unui număr atât de mare de soldați ruși în zona Mării Negre, cel puțin 100 de mii, a generat îngrijorări serioase, iar mesajul oficialilor occidentali a venit prompt și fără echivoc: este o escaladare neprovocată, destinată să destabilizeze Ucraina.
„Într-o astfel de situație, o simplă scânteie poate genera un cerc vicios de reacție și contrareacție, care ar fi foarte greu de controlat și aceasta este principala îngrijorare astăzi în zona politică, militară, diplomatică. Însă în momentul de față, situația este ținută sub control”, consideră Cristian Diaconescu.
De ce și-a ales Rusia acest moment pentru demonstrații de forță
Fostul ministru de externe a reliefat și contextul economico-politic în care au loc astfel de gesturi provocatoare din partea Moscovei: „În septembrie vor fi alegeri parlamentare în Federația Rusă. Pandemia de COVID-19 a lovit foarte greu statul rus. În egală măsură, impactul sancțiunilor economice introduse încă din 2014 începe, treptat, să-și arate consecințele în ceea ce privește economia și modernizarea Federației Ruse. Pe de altă parte, zona de est a Ucrainei este foarte industrializată, de aici și gândirea în legătură cu posibilele incursiuni ale Moscovei spre portul Mariupol, de exemplu, la Marea Azov. Închiderea Mării Azov, apropierea de un oblast (unitate administrativă) din jurul Crimeei pot avea, dincolo de expresia unei deschideri și ridicării Federației Ruse la masa jocului global, și un anume tip de impact economic, dar în acest moment se discută mai ales de simbolistica politică și strategică în ceea ce privește toate aceste dezvoltări”, a punctat Cristian Diaconescu.
Rusia susține că își va retrage de vineri trupele trimise la granița cu Ucraina. Anunțul a venit joi de la ministrul apărării, care spune că exercițiile militare efectuate în Crimeea și la frontiera vestică au fost un real succes.
Ministrul rus al apărării face o referire directă la România într-o declarație despre NATO
Ultimele zile au fost presărate cu tot felul de declarații mai mult sau mai puțin amenințătoare.
Vladimir Putin a spus Occidentului să nu treacă „linia roșie”. Mesajul de la Washington, deși nu la fel de amenințător, a rămas ferm - comportamentul Rusiei este inacceptabil și trebuie să înceteze. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a declarat fără echivoc că Statele Unite nu au niciun motiv să accepte amenințările Rusiei. „Suntem imuni”, a spus Jen Psaki.
La rândul lor, țările membre ale NATO au denunţat joi „acţiunile destabilizatoare” ale Rusiei în unele ţări ale Alianţei, dar nu au anunţat, pe de altă parte, măsuri concrete în sprijinul Cehiei, care lansase un apel la o „acţiune colectivă” cu expulzări de diplomaţi ruşi.
În acest context, președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat convocarea pentru săptămâna viitoare a ședinței CSAT, unde ar urma să fie discutată situația din estul Europei.
În declarația prin care ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, anunța încheierea exercițiilor militare din apropierea granițelor Ucrainei, oficialul rus atrăgea atenția că Moscova monitorizează activitatea NATO în estul Europei, referindu-se la viitoarele exerciții Defender Europe-2021. El a nominalizat și România: „Au fost create centre de coordonare care asigură primirea trupelor și echipamentului NATO în Polonia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria. Rusia va răspunde corespunzător tuturor schimbărilor de situație din apropierea granițelor ruse”, a afirmat Serghei Șoigu.
Bolojan, despre fricile privind agenda de tip LGBT: Nu e a țării noastre. Ce spune liderul PNL despre stagiul militar obligatoriu
Kievul vrea să recruteze încă 160.000 de soldaţi
Cea mai modernă dronă a Moscovei a fost doborâtă
Putin l-a trimis pe Şoigu în Coreea de Nord după arme
Ucraina dezvăluie detalii despre noua „rachetă-dronă”
Cei trei factori de care depinde soarta războiului din Ucraina
Soldații ruși s-au omorât între ei, după o noapte de beție
Rușii au bombardat un centru comercial din Ucraina
Zelenski, după atacul Rusiei asupra spitalului de copii din Kiev: Îmi vine să-l omor pe Putin
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News