Cresc tensiunile în Mediterană. Turcia avertizează că extinderea apelor teritoriale de către Grecia va fi considerată motiv de război
Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu a avertizat sâmbătă că orice acţiune din partea Greciei vizând extinderea apelor sale teritoriale de-a lungul ţărmurilor estice, spre Turcia, va fi considerată un motiv de război, scrie Agerpres.
"Ei nu îşi pot extinde acestea [apele teritoriale] la 12 mile în Marea Egee", a spus Cavusoglu, referindu-se la marea care separă cele două ţări.
"Acesta este un motiv de război sau casus belli", a adăugat şeful diplomaţiei turce într-un interviu acordat postului local de radio A Haber, citând o declaraţie din 1995 parlamentului de la Ankara.
Turcia şi Grecia au 6 mile marine de ape teritoriale în Marea Egee, unde se află mai multe insule greceşti situate în apropierea teritoriului turc.
Avertismentul ministrului turc de externe este o reacţie la anunţul premierului grec Kyriakos Mitsotakis din această săptămână potrivit căruia apele teritoriale ale ţării sale vor fi extinse de la 6 la 12 mile nautice (de la 11 la 22 de kilometri) de-a lungul ţărmurilor sale vestice, spre Italia. Mitsotakis a declarat că ţara sa ar putea lua în calcul extinderea apelor teritoriale şi în alte zone maritime.
"Nu este problema noastră dacă se extind la 12 km în Marea Ionică ... dar poziţia noastră în Marea Egee este extrem de clară", a adăugat Cavusoglu.
"Dacă acesta nu este un motiv de război, atunci ce este? a avertizat, la rândul său, în cursul zilei de sâmbătă, vicepreşedintele turc Fuat Oktay.
Ministerul grec de externe a reacţionat la aceste declaraţii, spunând că strategia Turciei de a-şi ameninţa cu războiul vecinii pentru că încearcă să îşi îndeplinească drepturile legale "contravine culturii politice internaţionale".
În prezent, nave de război turceşti şi greceşti se monitorizează reciproc şi organizează exerciţii în Mediterana de Est.
La începutul acestei luni, o fregată turcă s-a ciocnit cu o navă elenă în regiune, în apropierea unei nave de inspecţie a Turciei.
Grecia şi Uniunea Europeană consideră că explorările de zăcăminte de hidrocarburi ale Turciei în zonă sunt ilegale. Ankara susţină însă că acţionează în propria zonă economică exclusivă. Pe fondul creşterii tensiunilor, UE a ameninţat Ankara vineri cu sancţiuni.
Editor: Cristina Iancu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News