Corespondență din Londra: Cum se pregătesc britanicii pentru momentul istoric de sâmbătă: încoronarea regelui Charles al III-lea
Numărătoare inversă pentru momentul istoric de sâmbătă: încoronarea regelui Charles al III-lea. Cei care vor să vadă îndeaproape ceremoniile s-au asigurat că prind un loc în față, așa că și-au instalat corturi pe trotuare. Sunt gata să aștepte oricât în stradă. La Londra se află și echipa Digi24, Cristina Cileacu și Cristian Petrache.
Atacatorul care a înjunghiat o fetiță de 11 ani în Londra este român
Alertă pe Aeroportul Heathrow din Londra, după ce două avioane s-au ciocnit pe pistă
Cum e viața într-o casă de șase metri pătrați
Aeroportul din Brașov, abia deschis, are probleme
Alertă de securitate la Londra
Corespondență din Londra
Ce conține uleiul care va fi folosit la încoronarea regelui Charles al III-lea
Cea mai bătrână pisică din lume. Ar avea echivalentul a 120 de ani la oameni
Incendii în Londra
Cristina Cileacu, jurnalist Digi24: Suntem pe drumul care duce spre Palatul Buckingham și deja aici sunt oameni care și-au instalat corturile, au adus saci de dormit, mâncare, au cu ei tot ce le trebuie tocmai pentru că nu vor să piardă nicio ocazie să îl vadă pe rege.
Procesiunea va pleca de la Palatul Buckingham în caleașca jubileului, moment spectaculos, și de aceea oamenii care sunt postați aici își exprimă dorința de a nu rata niciun moment din aceste ceremonii. Caleașca va merge spre Westminster Abbey, acolo unde regele va fi încoronat, după care se va întoarce întreaga procesiune înapoi la Palatul Buckingham, de data aceasta cu o altă caleașcă, caleașca oficială a statului, care este aurită. Sunt momente spectaculoase și pentru că aici sunt fanii monarhiei, bineînțeles că aceștia vor un loc în față.
Dacă ar fi să facem o deosebire între cum era capitala Marii Britanii în septembrie, când am participat la funeraliile reginei Elisabeta a II-a, aș spune că acum sunt ceva mai multe măsuri de securitate în jurul Palatului Buckingham, sunt mult mai multe garduri deja instalate și, mai ales, sunt mult mai mulți polițiști care patrulează în zonă. Pe de altă parte, avem acest avantaj de a vedea oamenii cărora li s-a permis să rămână instalați aici cu corturile tocmai pentru că motivul diferă, de data aceasta este un motiv de bucurie.
Și pentru că sunt și cei care critică această încoronare, care spun că este o perioadă în care lumea nu mai are bani să își plătească facturile, deci de ce ar fi necesară o astfel de ceremonie fastuoasă, trebuie să le spunem și acelora că ceremonia de încoronare a unui rege, de altfel prima după 70 de ani în Marea Britanie, este importantă pentru că este mai degrabă o slujbă religioasă, este un jurământ pe care monarhul îl face în fața lui Dumnezeu că își va sluji poporul cu responsabilitate și cu iubire. Deci sunt lucruri puțin mai profunde decât fastul de la prima vedere.
Digi24 va fi în mijlocul celui mai mare eveniment din istoria Marii Britanii din ultimele șapte decenii. Întreaga zi de sâmbătă este dedicată acestui moment important. Vă aducem, oră de oră, toate culisele pregătirilor pentru ziua încoronării, detalii de la repetițiile pentru ceremoniile de sâmbătă și culisele festivităților dedicate Regelui Charles al treilea.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News