Live

Coreea de Sud spune că nord-coreenii au dărâmat Arcul Reunificării de la Phenian

Data publicării:
Arcul reunificării a fost inaugurat în 2001 pentru a comemora eforturile de reunificare a țării, rupte în două după Al Doilea Război Mondial. Foto: Profimedia Images

Coreea de Nord a dărâmat monumentul din Phenian cunoscut ca Arcul Reunificării, simbol al reconcilierii intercoreene, a anunţat, joi, o purtătoare de cuvânt a ministerului unificării de la Seul, citată de dpa și Agerpres. Ministerul a comunicat că nu poate da detalii despre informaţiile secrete pe care le deţine, dar presupune că monumentul nu mai există.

Site-ul de ştiri NK News, specializat în informaţii privind Coreea de Nord, a publicat pe Twitter afirmaţia că analiza unor imagini din satelit arată că Arcul Reunificării a fost probabil distrus; se pare că liderul nord-coreean Kim Jong Un a ordonat recent demolarea. Arcul Reunificării a fost construit în 2001; în prezent, tensiunile din Peninsula Coreeană sunt în creştere.

Luna aceasta, Kim a cerut „parlamentului” de la Phenian să introducă în constituţie o prevedere potrivit căreia Coreea de Sud este principalul inamic al statului nord-coreean. El a apreciat că Arcul Reunificării, numit oficial Monumentul Cartei în Trei Puncte pentru Reunificarea Naţională, este „oribil”.

Construcţia se afla deasupra unei străzi late de 60 de metri şi reprezenta două figuri feminine din piatră, înalte de 30 de metri, care susţineau o hartă a Coreei unite.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

La ce valoare se ridică furturile de criptomonede comise de hackerii nord-coreeni. Anul 2024 a înregistrat o creștere de 21%

Momentul în care Forțele speciale ucrainene resping un atac nord-coreean în regiunea Kursk. Mai mulți morți și răniți

Câți soldați nord-coreeni au fost uciși în războiul lui Putin în decembrie. „Sunt mai degrabă o povară decât un avantaj”

Partenerii noștri