Live

China și Rusia și-au trimis avioane de luptă în zona de apărare aeriană a Coreei de Sud

Data actualizării: Data publicării:
Armata sud-coreeană a anunţat că două avioane de luptă chinezeşti şi şase avioane ruseşti au intrat miercuri în zona sa de apărare aeriană. Foto: Profimedia Images

Coreea de Sud şi-a mobilizat avioanele de luptă după ce mai multe avioane de luptă din China şi Rusia au intrat în zona sa de apărare aeriană, potrivit The Guardian.

Armata sud-coreeană a anunţat că două avioane de luptă chinezeşti şi şase avioane ruseşti au intrat miercuri în zona sa de apărare aeriană.

Statul Major Întrunit (JCS) de la Seul a declarat că cele două bombardiere chinezeşti H-6 au intrat şi au ieşit în mod repetat din Zona de Identificare a Apărării Aeriene a Coreei (KADIZ) din largul coastelor de sud şi nord-est ale Coreei de Sud începând de la ora 5.50.

Ele au reintrat în zonă câteva ore mai târziu dinspre Marea Japoniei, cunoscută în Coreea de Sud sub numele de Marea de Est, împreună cu avioanele de luptă ruseşti, inclusiv bombardiere TU-95 şi avioane de luptă SU-35, şi au plecat după 18 minute în KADIZ, a precizat JCS.

„Armata noastră a trimis avioane de luptă a forțelor aeriene înainte de intrarea aeronavelor chineze și rusești în KADIZ pentru a implementa măsuri tactice în pregătirea unei eventuale contingente”, a spus JCS într-un comunicat. Avioanele nu au încălcat spaţiul aerian al Coreei de Sud, au mai precizat autorităţile sud-coreene.

O zonă de apărare aeriană este o porţiune în care ţările cer ca aeronavele străine să ia măsuri speciale pentru a se identifica. Spre deosebire de spaţiul aerian al unei ţări, nu există norme internaţionale care să reglementeze zonele de apărare aeriană.

Moscova nu recunoaşte zona de apărare aeriană a Coreei. Totodată, Beijingul susţine că nu este vorba despre un spaţiu aerian teritorial şi că toate ţările ar trebui să se bucure de libertatea de mişcare în zona menţionată.

China şi Rusia au anunţat anterior că avioanele lor de luptă fac exerciţii comune.

În luna august, JCS a raportat că mai multe avioane de luptă rusești au intrat în Zona de Identificare a Apărării Aeriene a Coreei de Sud. Mișcarea venea după ce în mai, avioanele chineze și rusești au făcut prima incursiune în KADIZ de la preluarea mandatului președintelui sud-coreean, Yoon Suk-yeol.

În 2019, avioanele de luptă sud-coreene au tras sute de focuri de avertizare către avioanele militare rusești când au intrat în KADIZ în timpul unei patrule aeriene comune cu China.

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Serie de explozii în locuri publice din Rusia. Principalii suspecți: pensionari, victime ale unor escrocherii

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Partenerii noștri