Primul gest al lui Kim Jong Un, după eșecul summitului cu Donald Trump. Descoperirea făcută de sateliții-spion
Semne de activitate au fost detectate la Sohae, o instalaţie nord-coreeană de lansare a unor rachete cu rază lungă de acţiune, ceea ce sugerează că Phenianul s-a lansat în „reconstrucţia rapidă” a acestei instalaţii, în urma eşecului summitului de la Hanoi, apreciază Centrul de Studii Startegice şi Internaţionale (CSIS), pe baza unor imagini satelitare, relatează AFP, preluată de News.ro.
Întâlnirea preşedintelui american Donald Trump cu dictatorul nord-coreean Kim Jong Un s-a încheiat joi brusc, fără ca cei doi să ajungă la un acord în spinoasa problemă a programelor nuclear şi balistic ale Phenianului.
Intensificarea activităţii la instalaţia nord-coreeană Sohae a fost detectată la doar două zile după acest fiasco şi ar putea „ilustra o hotărâre în faţa respingerii americane” a cererii nord-coreene de relaxare a sancţiunilor impuse regimului stalinist izolat, apreciază CSIS.
„Această instalaţie era în adormire din august 2018, ceea ce indică faptul că activităţile actuale sunt deliberate şi au un scop”, subliniază Centrul.
Instalaţia de la Sohae, situată pe coasta de nord-est a Coreei de Nord, este folosită, în mod oficial, în plasarea pe orbită a unor sateliţi, însă reactoarele pot fi adaptate uşor pentru ca rachetele să fie transformate în rachete balistice, iar comunitatea internaţională acuză programul spaţial nord-coreean că este de fapt un paravan al programelor de înarmare nord-coreene.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News