Live

Abuzul sexual, „la ordinea zilei” în Coreea de Nord. Mărturiile cutremurătoare dintr-un raport HRW

Data publicării:

Abuzul sexual este atât de obişnuit în Coreea de Nord încât „a ajuns să fie acceptat ca parte a vieţii de zi cu zi", informează Human Rights Watch (HRW) într-un raport privind violenţa sexuală în acest stat care a fost publicat miercuri seară, relatează dpa şi AFP, potrivit Agerpres.

Oficiali nord-coreeni, printre care membri de partid de rang înalt, gardieni din închisori, poliţişti, procurori şi soldaţi comit abuzuri sexuale „fiind puţin preocupaţi de consecinţe", potrivit organizaţiei care militează pentru apărarea drepturilor omului.

Temându-se de răzbunare sau dezonoarea socială, femeile raportează rareori aceste abuzuri şi autorităţile rareori investighează sau instrumentează astfel de cazuri, potrivit HRW, care susţine că a intervievat 54 de nord-coreene care au fugit din ţară din 2011 şi opt foşti oficiali nord-coreeni.

Majoritatea agresiunilor relatate HRW au avut loc când victimele erau în custodia autorităţilor sau când acestea se ocupau cu comerţul în pieţe, fiind atacate de paznici şi alţi oficiali.

Femeile în custodie puteau face foarte puţine pentru a evita abuzul sexual, întrucât orice plângere putea duce la noi pedepse, inclusiv bătăi şi muncă forţată, precizează HRW.

„În fiecare seară, femeile erau forţate să plece cu un gardian şi erau violate", a declarat o victimă de circa 30 de ani, care a fost închisă într-un centru de detenţie frontalier.

„În fiecare seară, un gardian al închisorii deschidea celula. Stăteam foarte liniştită, ca şi cum nu aş fi observat nimic, speram că nu voi fi eu cea care este obligată să meargă cu el", a adăugat ea.

Femeile care nu se aflau în custodie riscau să-şi pună în pericol venitul sau chiar pe ele însele, dacă erau trimise în tabere de muncă forţată.

O femeie de circa 40 de ani care vindea textile îşi aminteşte că a fost tratată ca o jucărie sexuală „la mila bărbaţilor". „Când le venea lor, paznicii din pieţe sau poliţiştii îmi cereau să merg cu ei într-o cameră goală, din exteriorul pieţei, sau într-un alt loc ales de ei", a povestit ea.

„Se întâmplă atât de des că nimeni nu se gândeşte că e grav. Nici măcar nu-şi dau seama că suferim. Dar suntem fiinţe umane. Aşa se face că uneori plângem noaptea şi nu ştim de ce", a mai relatat femeia.

HRW recunoaşte că cercetarea sa nu furnizează o mostră reprezentativă întrucât a fost limitată la intervievarea nord-coreencelor care au fugit din ţară.

Aceasta precizează însă că diversitatea celor care au trecut prin astfel de experienţe şi consistenţa poveştilor lor sugerează că „modelele violenţei sexuale identificate în aceste cazuri sunt obişnuite în întreaga Coree de Nord"

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri