Galerie Foto Coreea de Nord s-a lăudat cu un centru secret de îmbogățire a uraniului, dar a dezvăluit din greșeală unde se află
Imaginile publicate de presa de stat din Coreea de Nord cu Kim Jong-un la un centru de îmbogățire a uraniului nu au inclus și locația acestuia, dar analiștii spun că și-au dat seama, după unele caracteristici din fotografii, că este vorba, cel mai probabil, despre un centru de lângă Phenian, relatează The Independent.
Imaginile, postate online de agenția de presă de stat, oferă o privire extrem de rară asupra programului de dezvoltare a armelor nucleare al Coreei de Nord.
Fotografiile îl arată pe Kim admirând o instalație puternic iluminată și sterilă, mergând între rânduri lungi de centrifuge folosite pentru a produce material nuclear pentru ceea ce Phenianul susține că este arsenalul său tot ma mare.
Relatarea care însoțește fotografiile de pe site-ul Agenției Centrale de Știri din Coreea (KCNA) nu a dezvăluit locația unității nucleare. Dar analizele observatorilor și experților au dezvăluit că fotografiile au fost făcute la uzina de îmbogățire a uraniului Kangson, aflată în apropiarea Phenianului.
Se crede că situl din Chollima-guyok este operațional de la începutul anilor 2000.
Jeffrey Lewis, expert la Institutul de Studii Internaționale din Middlebury, spune că cinci imagini care arată interiorul instalației, inclusiv sala „mare” și o anexă, se potrivesc cu caracteristicile imaginilor din satelit ale sitului nuclear.
„Este probabil Kangson. Este o fabrică de îmbogățire a uraniului”, a spus Lewis, adăugând că forma ciudată a anexei și setul neobișnuit de stâlpi și grinzi arată o „potrivire puternică” cu noile clădiri de pe amplasamentul construit de Coreea de Nord în acest an.
Se crede că regimul lui Kim are mai multe astfel de centre pentru îmbogățirea uraniului.
Imaginile din satelit din ultimii ani au dezvăluit activități de construcție atât la Centrul de Cercetare Științifică Nucleară din Yongbyon, cât și la situl Kangson, indicând o potențială extindere în ambele locații, potrivit experților care au analizat imaginile din satelit.
În iunie, Rafael Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, a raportat că se construiește o nouă anexă la clădirea principală a complexului Kangson. El a remarcat, de asemenea, că complexul împărtășește „aceleași caracteristici cu instalația de îmbogățire raportată de la Yongbyon”.
Imaginile au fost publicate în condițiile în care dictatorul nord-coreean a spus că țara sa își va crește exponențial stocul de arme nucleare, într-un discurs surpriză la aniversarea a 76 de ani de la întemeierea Coreei de Nord.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News