Live

Consilier al preşedintelui polonez: „Polonia este pregătită să acționeze doar în cadrul NATO în privința avioanelor pentru Ucraina”

Data actualizării: Data publicării:
Polonia se declară dispusă să-și cedeze gratuit flota de avioane MiG-29 Statelor Unite. Foto: Profimedia Images

Polonia este pregătită să acţioneze pentru a furniza avioane MiG-29 Ucrainei, însă numai în cadrul NATO, a declarat miercuri un consilier al preşedintelui Andrzej Duda, după ce Statele Unite au respins propunerea Varşoviei de a-şi pune această flotă la dispoziţia Washingtonului, transmite Reuters.

SUA nu vor ca aceste avioane să ajungă în Ucraina de la baze americane, a declarat consilierul Jakub Kumoch la televiziunea publică TVP Info.

„Polonia este pregătită să acţioneze, dar numai în cadrul Alianţei, în cadrul NATO'', a mai afirmat Kumoch. 

Statele Unite, deşi continuă discuţiile cu Polonia, consideră că nu este viabilă propunerea Varşoviei de a trimite avioanele sale Mi-29 armatei americane pentru ca acestea să fie predate Ucrainei, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, potrivit Agerpres.

„Nu credem că propunerea Poloniei este viabilă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby. 

Oficialul american a mai precizat că o astfel de organizare a acordării de asistenţă militară Ucrainei, ţară confruntată cu invazia rusă, trezeşte motive semnificative de îngrijorare pentru NATO în întregul său".

Totuși, John Kirby a precizat că SUA continuă să se consulte cu aliații pentru a căuta soluții de a oferi sprijin Ucrainei.

Guvernul de la Varșovia a anunțat marți că este pregătit să trimită, imediat și gratuit, toate avioanele lor MiG-29 spre baza militară de la Ramstein, în Germania, punându-le la dispoziția guvernului Statelor Unite, urmând ca acestea să poată fi trimise apoi, cel mai probabil, în Ucraina, ca formă de sprijin pentru armata ucraineană care se apără de două săptămâni de invadatorii ruși.

În schimb, Polonia cere să primească la schimb, avioane americane folosite, dar care au aceleași capabilități ca avioanele cedate.

Citește și: LIVE TEXT - Război în Ucraina. 5.000 de oameni au fost evacuați din Sumî. 22 de ucraineni, inclusv copii, au fost uciși într-un atac aerian

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Donald Trump a anunțat ultima desemnare din guvernul său. Brooke Rollins, aleasă în postul de secretar pentru agricultură

Partenerii noștri