Live

Conservatorii vor să termine repede cu alegerile interne. Cel mult trei candidați se vor confrunta pentru șefia guvernului de la Londra

Data publicării:
Ultimele alegeri pentru conducerea partidului au durat două luni. Foto: Profimedia Images

Doar trei persoane vor putea să-și depună candidatura pentru a deveni noul șef al Partidului Conservator britanic și, prin extensie, prim-ministrul Marii Britanii, scrie BBC.

Regula stabilită va fi că fie care candidat trebuie să obțină nominalizarea a 100 de parlamentari, iar în condițiile în care conservatorii au 357 de mandate din 650 în Camera Comunelor, numărul candidaților este limitat la cel mult trei.

Pare că regula a fost stabilită în așa fel încât să se ajungă la un deznodământ rapid în această neașteptată criză guvernamentală de la Londra. Parlamentarii conservatori speră că un nou lider va fi ales rapid fără a se mai ajunge la votul final al membrilor partidului.

Este posibil inclusiv scenariul în care un singur candidat va reuși să obțină susținerea parlamentarilor, fapt ce elimină posibilitatea competiției și ar însemna că Marea Britanie va avea un nou prim-ministru până luni, 24 octombrie.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Țiriac a pierdut o avere: ”Mă uit în oglindă și mă întreb cât de prost pot să fiu. Copiii cred că mă vor duce la doctor”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră

Un londonez a intrat cu mașina într-un grup de pietoni. Ce l-ar fi împins la gestul extrem

Ringo Starr și Paul McCartney s-au reunit pe scenă pentru a cânta clasicele Beatles

„Multe lucruri se întâmplă la Londra”. Medvedev amenință, după asasinarea generalului Kirillov, că oficialii NATO sunt „ținte legitime”

Partenerii noștri