Live

Congresul SUA a aprobat declasificarea informaţiilor privind originea pandemiei

Data publicării:
Congresul SUA a aprobat declasificarea informaţiilor privind originea pandemiei. Foto: Profimedia Images

Congresul SUA a adoptat vineri o lege care ordonă serviciilor de informaţii americane să-şi declasifice informaţiile privind originea pandemiei, în contextul în care ipoteza unei scurgeri dintr-un laborator din China a revenit în prim plan, informează Agerpres.

Aleşii Camerei Reprezentanţilor au votat legea în unanimitate, un eveniment rar în politica americană. Aceasta a fost adoptată deja în Senat cu sprijinul celor două partide iar preşedintele Joe Biden urmează să promulge legea.

Directoarea pentru Informaţii Naţionale, Avril Haines, va avea apoi la dispoziţie 90 de zile pentru a declasifica "orice informaţii despre potenţiale legături dintre Institutul de Virologie din Wuhan şi originea coronavirusului".

COVID-19 a apărut în provincia chineză Wuhan și s-a răspândit în întreaga lume, ucigând cel puţin şapte milioane de oameni.

Comunităţile ştiinţifice şi de informaţii au căutat imediat să determine originea virusului pentru a preveni şi a combate mai eficient o viitoare pandemie.

Audiată în această săptămână în Congres, Avril Haines a subliniat că există un consens asupra faptului că nu este vorba de "nici de o armă biologică, nici de o manipulare genetică".

Comunitatea de informaţii americană este împărţită însă între susţinătorii ipotezei "unei scurgeri din laborator" şi cei ai "expunerii la un animal contaminat", a menţionat Avril Haines.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri